A XXX-a întâlnire europeană a tinerilor
Zeci de mii de tineri din toată Europa au participat la cea de-a XXX-a întâlnire ecumenică de la Geneva, organizată în perioada 28 decembrie 2007-1 ianuarie 2008 de Comunitatea de la Taizé, informează Radio Trinitas. În fiecare an, Comunitatea de la Taizé organizează această întâlnire la cumpăna dintre ani, sub motto-ul: „Pelerinaj de încredere pe pământ“. Tinerii au fost primiţi de parohiile şi familiile din Geneva şi din regiunile din apropiere, atât din Elveţia, cât şi din Franţa. Cu acest prilej, PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, a transmis un mesaj: „Locul tinerilor care doresc să trăiască Evanghelia în societatea contemporană nu este uşor. Trăim într-o perioadă în care domină un relativism al valorilor. Frecvent, tinerii se confruntă cu minciuni, cu dispreţ faţă de demnitatea umană, cu nedreptate şi inegalităţi sociale, cu duritatea exploatării, cu violenţa prin care un grup de oameni se impune în faţa altuia, o naţiune în faţa alteia. Pentru noi nu există altă cale decât a-L urma pe Hristos. El este singurul care oferă răspuns la problemele care frământă lumea. Însă nu trebuie să uităm că Hristos nu este un simplu reformator social. Credinţa în Iisus ca Mesia este credinţa în El ca Dumnezeu şi Domnul“.
Următoarea întâlnire ecumenică europeană a tinerilor va avea loc la Bruxelles - Belgia, în perioada 28 decembrie 2008-1 ianuarie 2009.