Absenteismul şcolar, condamnat de preşedintele Franţei

Data: 26 Mai 2010

Autorităţile franceze sunt pregătite să îngheţe beneficiile sociale pentru familiile ai căror copii rămân perioade lungi de timp departe de băncile şcolii, relatează AFP. "Statul trebuie să se mobilizeze în jurul acestui cancer, care este absenteismul şcolar", a declarat, luni, preşedintele Nicolas Sarkozy, în cadrul unei reuniuni de lucru asupra violenţei şcolare. În acest sens, preşedintele francez a menţionat un text de lege care prevede ca alocaţiile familiale să fie suspendate în caz de absenteism şcolar, ce urmează să fie examinat de Parlament până la mijlocul lunii iunie. Preşedintele Sarkozy a explicat că, la patru zile şi jumătate de absenţe nemotivate, directorul şcolii va propune un "contract de responsabilizare parentală". "În caz de recidivă, alocaţiile vor fi suprimate", a spus Nicolas Sarkozy.