Abuzul de sare în copilărie determină boli la maturitate

Data: 18 Noiembrie 2010

Oamenii de ştiinţă americani au stabilit că un aport mic de sare în meniul adolescenţilor reduce riscul de hipertensiune şi boli cardiovasculare la maturitate şi mai ales în perioada bătrâneţii, relatează AP. Potrivit estimărilor, în medie, un adolescent consumă în jur de 9 grame de sare pe zi. Dacă această doză ar fi redusă la 6 grame, atunci probabilitatea de a dezvolta hipertensiune arterială la o vârsta de 30-50 de ani ar scădea cu 63%. Altfel spus, diminuând cantitatea de sare în alimentaţia zilnică, adolescenţii îşi vor proteja sănătatea mai târziu, în viaţă. De asemenea, oamenii de ştiinţă atrag atenţia că cea mai mare cantitate de sare provine din produsele mult îndrăgite de tineri: pizza, chipsuri, alune sărate.