Academia Română, în apărarea orei de latină

Un articol de: Oana Nistor - 10 Feb 2016

Academia Română nu este de acord cu intenţia de excludere a studiului limbii latine la clasa a VIII-a, nici cu diminuarea numărului de ore la disciplinele limba şi literatura română și istorie. Cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România solicită reanalizarea celor trei variante ale actualului Plan-cadru pentru învăţământul gimnazial. Punctul de vedere exprimat de Academia Română este bine-venit și se alătură poziţiilor exprimate în spaţiul public, a apreciat ministrul educaţiei, Adrian Curaj.

Academia Română atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de excluderea studiului limbii latine şi diminuarea numărului de ore la disciplinele limba şi literatura română şi istorie, aşa cum apar acestea în propunerile formulate în cele trei variante ale Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial din România de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi care se află acum în dezbatere publică. Cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România solicită ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, reanalizarea celor trei variante alte actualului Plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, alocarea unui număr optim de ore pentru disciplinele limba latină la clasa a VIII-a, limba şi literatura română şi istorie pentru întreg ciclul V-VIII, precum şi pentru celelalte discipline de studiu. „Academia Română vă solicită elaborarea atentă a unor programe echilibrate, care să ţină cont de principiile interdisciplinarităţii şi complementarităţii, astfel încât învăţământul gimnazial să-şi îndeplinească în mod real misiunea, aceea de a forma cultura generală a elevilor şi a pune bazele dezvoltării armonioase a tinerei generaţii”, se menţionează într-un comunicat al Academiei Române citat de Agerpres.

Potrivit Academiei Române, excluderea studiului limbii latine şi diminuarea numărului de ore la limba şi literatura română şi istorie reprezintă „un pericol”, reprezentanţii forului motivând că „vârsta gimnazială, cuprinsă între 10-15 ani, este cea mai propice dezvoltării unei personalităţi armonioase, deopotrivă sensibilă, raţională şi creativă”.

„Istoria cu deosebire oferă o perspectivă largă asupra realităţii, situată în orizontul devenirii, şi asigură, astfel, cadrul de integrare şi capacitatea de a răspunde provocărilor prezentului. Limba şi literatura română dezvoltă capacitatea de înţelegere a noţiunilor, conceptelor, fenomenelor, dar şi sensibilitatea, bunul-gust, receptarea estetică. Şi, desigur, atât de necesara capacitate de exprimare corectă şi de structurare a unui discurs cu sens. Latina consolidează cunoştinţele de gramatică, de logică, furnizează terminologia pentru majoritatea ştiinţelor exacte şi, nu în ultimul rând, este purtătoarea unor valori care au stat la baza construirii civilizaţiei europene moderne şi contemporane”, se precizează în punctul de vedere al Academiei.

De asemenea, în document este sesizat „un alt viciu fundamental al actualului Plan-cadru, şi anume tendinţa de a avea la nivelul învăţământului gimnazial cât mai multe materii cu doar o oră de studiu pe săptămână, periclitând astfel instruirea solidă şi educaţia”.

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a răspuns punctului de vedere al Academiei Române, apreciind că „în acest moment Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei nu a înaintat Ministerului Educaţiei propunerea finală a planului-cadru pentru clasele V - VIII. Suntem în dezbatere, pentru cristalizarea celor mai bune idei”. Potrivit ministrului Adrian Curaj, termenul asumat pentru adoptarea planului-cadru pentru învăţământul gimnazial prin ordin de ministru este sfârşitul lunii februarie. De altfel, marţi, 16 februarie, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va organiza o dezbatere în care vor fi discutate opţiunile cristalizate în procesul de consultare care a avut loc până acum.