Acasă la scriitorul Calistrat Hogaș

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 01 August 2022

Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț îşi așteaptă publicul să se bucure de expoziția permanentă, menită să păstreze vie memoria marelui profesor Calistrat Hogaș, dar şi de curtea minunată, plină de verdeață. Iubitor de natură, scriitorul Calistrat Hogaș a încercat, în dorința lui de a scăpa de toropeala verii, să aducă în fiecare casă în care a locuit de-a lungul timpului „răcoarea verde a luncilor”, „umbra deasă a codrilor”, „umbra adâncă a unei tinere lunci de arini de pe malul Bistriței”. 

Sidonia Hogaș, penultima fiică a scriitorului, evocă în volumul „Tataia” grădinile caselor din Piatra Neamț, Alexandria și Roman, transformate pe timpul verii în raiul copiilor. „… În mijlocul grădinii, departe de zgomotul străzii, sub înaltul verzui al frasinilor și în liniște de afund, puse tata și-i clădi cu țăruși groase și parfumate curmeie de iarbă proapăt cosită în mosaic de flori de câmp - o tupilată, mustăcioasă și țuguiată colibă, numai cu trei pereți; mobilier, pe cel din fund perete - sprijinit patul; pe cel de la cap - măsuța mică de brad; pe cel de la picioare - un scaun. Tata - fericit ca niciodată!”

Vremea și vremurile au trecut peste vechiul chioșc făcut din scânduri, locuința liniștită și singuratică de vară a scriitorului, numit pompos pavilion, iar Sidonia, pragmatică din fire, l-a folosit ca adăpost pentru lemne, fapt care i-a grăbit ruinarea. Pe locul vechiului chioșc s-a ridicat unul nou, cu aspect contemporan, menit să conserve povestea scriitorului.