În zilele de 8 și 9 octombrie s-a desfășurat la Turnu Măgurele cea de-a 13-a ediție a Festivalului Național de Poezie de Dragoste „Zaharia Stancu”, care a reunit scriitori, critici literari și editori de
Lansare de volum dedicat Bibliotecii Academiei
În Sala „Mitiţă Constantinescu” a Băncii Naţionale a României (BNR) va fi lansat joi, 15 octombrie 2026, de la ora 11:00, volumul „Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc”, semnat de prof. ing. Nicolae Noica, directorul general al Bibliotecii. Potrivit Agerpres, la evenimentul moderat de Adrian Vasilescu vor lua cuvântul, alături de autor, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, acad. Marius Andruh, preşedintele Academiei Române, și Silvia Colfescu, directorul editorial al Editurii Vremea.
Lucrarea prezintă istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române din secolul al XIX-lea şi până în prezent, evidenţiind contribuţiile celor care au participat la dezvoltarea şi consolidarea ansamblului arhitectural în forma sa actuală.
Biblioteca Academiei Române este păstrătoarea unor valoroase colecții de cărţi şi periodice, manuscrise, documente istorice, corespondenţă, gravuri, desene, fotografii, hărţi, monede, medalii, sigilii, partituri şi materiale audiovizuale.



.jpg)