Acord între Politehnica București și Universitatea de stat din Karaganda
Vizita efectuată la sfârșitul lunii iulie în Kazahstan de ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, a fost una bogată în discuții nu doar economice, ci și legate de educație, cercetare și inovare, după cum a declarat chiar șeful diplomației române. Acesta a anunțat semnarea, cu această ocazie, a unui acord între Universitatea Politehnica București și Universitatea de stat din Karaganda, acord ce se va concentra pe probleme de cercetare științifică și inovare. În acest context, s-a considerat că o soluție foarte utilă ar fi organizarea unei vizite a ministrului educației din Kazahstan în România, prilej cu care „s-ar putea semna probabil și alte documente sau chiar să se fixeze unele teme comune de cercetare între cele două universități”, a afirmat Meleșcanu.
Ministrul român de externe a mai spus că a avut discuții cu partea kazahă și privind o propunere de realizare a unui schimb de profesori și de studenți. „Atât la nivelul Ministerului de Externe, cât și la nivelul universităților, noi avem programe de mobilitate care ne permit să finanțăm prezența unor profesori sau studenți de la o universitare la alta”, a precizat Meleșcanu, care a adăugat că „în ce măsură se pot aplica și în relația cu Kazahstanul, este una dintre temele pe care le avem în vedere la întoarcerea în țară”.
Cât privește comunitatea de români din Karaganda, Meleșcanu a spus că una dintre marile doleanțe ale acesteia este facilitarea obținerii de burse de studiu în România de către copii din familiile românești de aici, de origine românească sau chiar din familiile mixte. „Lumea dorește să folosească posibilitățile educaționale care există în România”, a punctat Meleșcanu, care a precizat, totodată, că prin prezența sa în mijlocul comunității române din Karaganda a dorit să dea „un semnal că nu-i uităm, indiferent de ce se întâmplă în istorie, și că relația noastră cu aceste comunități va continua să fie foarte importantă”.
Nu în ultimul rând, șeful diplomației române a ținut să sublinieze că, datorită eforturilor care s-au făcut pe plan diplomatic, s-a reușit înființarea primului și singurului lectorat de limbă, cultură și civilizație română la Universitatea de stat din Karaganda, unic în Asia Centrală.