Acţiune de ecologizare la malul Jiului, la Bucovăţ
Fundaţia "Cuvântul care zideşte", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, a organizat, marţi, 8 iunie, o acţiune de ecologizare pe malul Jiului, în apropierea localităţii doljene Bucăvăţ. Acţiunea este ultima dintr-un lanţ de opt activităţi care au avut loc în cadrul proiectului: "Copiii – protectorii naturii", desfăşurat cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA din Bucureşti. Au participat peste 60 de elevi de la Colegiul Naţional "Carol I", Colegiul Naţional "Elena Cuza" şi Şcoala Generală "Mircea Eliade", din Craiova. Printre obiectivele ecologizate la iniţiativa Fundaţiei "Cuvântul care zideşte" s-au mai numărat: Valea Tismanei, Cheile Sohodolului, Valea Jiului – Lainici şi Cheile Olteţului – la Polovragi. Acţiunile de ecologizare au fost precedate de o expoziţie itinerantă de fotografie (în opt instituţii de învăţământ din judeţele Dolj şi Gorj), menită să atragă atenţia asupra necesităţii protejăjii mediului înconjurător.