De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, luni, 26 octombrie, zi în care este serbată și Ziua Clerului Militar, a avut loc proclamarea sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari.
Sfinţirea bisericii din localitatea natală a Sfântului Constantin Sârbu
În rândul slujitorilor pe care Biserica Ortodoxă Română i‑a ales pentru a fi cinstiţi în calendar se află şi Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, născut în comuna Cavadineşti, judeţul Galaţi. Ziua de pomenire a acestui nou sfânt al Bisericii noastre este 23 octombrie, iar vineri a avut loc proclamarea locală a sfântului la Mănăstirea Mihai Vodă din Capitală, slujba fiind oficiată de un sobor de ierarhi condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
În Duminica a 23‑a după Rusalii, 25 octombrie, Arhiepiscopul Dunării de Jos s‑a aflat în localitatea Cavadineşti, Protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi, pentru a înălţa rugăciuni şi a aduce prinos de recunoştinţă acestui sfânt preot mărturisitor din vremea prigoanei comuniste, prin sfinţirea bisericii în care Sfântul Constantin Sârbu a primit Taina Sfântului Botez. De duminică, această biserică frumos restaurată l‑a primit ca ocrotitor ceresc şi pe Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu.
Evenimentul duhovnicesc a debutat cu purtarea în procesiune a icoanei‑relicvar ce conține un fragment din moaștele Sfântului Constantin Sârbu, sfințită pe 21 octombrie 2026 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi oferită în dar Arhiepiscopiei Dunării de Jos în ziua proclamării locale a canonizării acestui sfânt.
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii, iar apoi, pe un podium special amenajat în apropierea sfântului lăcaş, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici din care au făcut parte părintele arhimandrit David Petrovici, stareţul Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci”‑Caraiman şi exarh de zonă al Arhiepiscopiei Bucureştilor, membrii Permanenţei Consiliului eparhial al Eparhiei Dunării de Jos, protoierei din eparhie şi alţi preoţi din cadrul Protopopiatului Târgu Bujor.
La slujbe au participat mulţi credincioşi, precum şi 40 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, şcoala teologică pe care Sfântul Constantin Sârbu a absolvit‑o. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul cuvenit, mai mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a prezentat aspecte din viaţa pământească - presărată cu multe încercări şi neajunsuri - a Sfântului Constantin Sârbu şi a tâlcuit pericopa evanghelică a zilei, în care ne este prezentată minunea vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. De asemenea, ierarhul a vorbit şi despre lăcaşul de închinare din această comunitate parohială mică, zidit între anii 1845 și 1846 cu multă jertfă şi dragoste de slujitori şi credincioşi şi reabilitat în zilele noastre de alţi semeni de‑ai noştri evlavioşi şi harnici. Pe tot parcursul Sfintei Liturghii, credincioşii au trecut, după tradiţie, prin Sfântul Altar şi au sărutat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.
În semn de aleasă preţuire, recunoştinţă şi mulţumire pentru implicarea jertfelnică la restaurarea şi înfrumuseţarea bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian i‑a oferit preotului paroh Laurenţiu Goga rangul de iconom, iar 33 de credincioase, un tânăr student la Medicină şi reprezentantul Consiliului Local Cavadineşti au primit diplome de ctitor.
La final, la mormântul părinţilor Sfântului Constantin Sârbu a fost săvârşit un Parastas pentru ierarhii Dunării de Jos, preoţii slujitori de la cele șapte biserici din comuna Cavadineşti, bunicii, părinţii şi alte rude apropiate ale sfântului, precum şi pentru ctitorii și binefăcătorii trecuți la cele veșnice ai acestui sfânt lăcaş de închinare.
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Cavadinești, Protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați, a fost construită din paiantă de către credincioșii din satele Cavadinești și Grăpeni între anii 1845 și 1846, sub îndrumarea preoților Dumitru Mânăscurtă, Gheorghe Mânăscurtă și Alexandru Florea, data sfințirii fiind 8 septembrie 1846. Biserica a suferit reparații la ziduri în anul 1890, iar în anul 1897 s‑a înlocuit acoperișul din scândură cu tablă neagră și pereții exteriori au fost protejați cu scândură. Pridvorul bisericii a fost adăugat în anul 1956, iar în anul 1966 acoperișul a fost înlocuit parțial cu tablă zincată. Ca urmare a degradării accentuate a acestui sfânt lăcaș, în anul 1929 s‑a așezat temelia pentru o nouă biserică, având hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, în satul Grăpeni. Lucrarea a durat 58 de ani, fiind sfințită la data de 26 octombrie 1987 de către Arhiepiscopul Antim Nica al Tomisului și Dunării de Jos. În acest vechi sfânt lăcaș tradițional cu ziduri de lut a fost încreștinat, în anul 1905, pruncul Constantin - cel care avea să devină preotul martir, misionar, evlavios și mare filantrop Constantin Sârbu, trecut în ceata sfinților preoți mucenici în anul 2025, prin harul lui Dumnezeu și prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Prin inițiativa unor enoriași și evlavia Arhiepiscopului Dunării de Jos, ajutat de sfetnicii eparhiali, precum și prin implicarea protoiereului de Târgu Bujor și a preotului paroh Laurențiu Mihai Goga, biserica a fost readusă la forma inițială în anii 2025–2026, cu participarea efectivă a credincioșilor din Cavadinești. Acoperișul bisericii a fost înlocuit complet. La momentul proclamării locale la București a Sfântului Constantin Sârbu (23 octombrie 2026), s‑a împlinit visul Sfântului de a se înfrumuseța chivotul botezului său din satul devenit acum un nou „Betleem” luminos pentru slujitorii Bisericii.



.jpg)
