Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
Din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 272-273
„În Așezământul său, Sfântul mitropolit Antim a rânduit să se facă din venitul mănăstirii multe milostenii cu cei săraci și anume: să se învețe carte gratuit trei copii, timp de patru ani; cei morți, care sunt lipsiți, să fie îngropați gratuit și să fie pomeniți la slujbe timp de 40 de zile; în cele 52 de sâmbete de peste an să se dea milostenie la cei închiși câte 20 de bani, iar Duminica să se împartă la săraci câte 13 bani; în Joia Mare să se îmbrace trei copii și trei fete sărace; în fiecare an, la 27 octombrie, să se dea unei fete sărace ajutor pentru măritat, cât va avea nevoie, precum și alte milostenii. De asemenea, a hotărât evlaviosul păstor al Bisericii lui Hristos să se facă cuvenite rugăciuni, în anumite zile de peste an, pentru domn, pentru binefăcători, pentru egumeni și pentru fericiții ctitori și miluitori. Iar în luna noiembrie a poruncit să se facă liturghie de o săptămână, precum singur zice în Așezământul său. (...) Această slujbă și această milostenie las cu legământ să se facă necontenit în toți anii, cât va sta biserica.
Așa s-a ostenit pentru mântuirea turmei sale acest sfânt și preaînțelept părinte al Țării Românești, învățând, mustrând și mângâind pe toți timp de 26 de ani. Apoi, fiind rânduit de Dumnezeu să moară pentru adevăr, a fost greu chinuit și înecat de turci, dându-și sufletul în brațele lui Hristos.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)



.jpg)


