Ce sunt demonii și cum lucrează ei

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229

„Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar demonul acela era aşa cumplit, că cel stăpânit de el nu ştia că e adus la Antonie. Ba încă îşi mânca şi mădularele trupului său. Cei ce-l aduseră i-au cerut lui Antonie să se roage pentru el. Iar Antonie, suferind împreună cu tânărul, s-a rugat. Şi toată noaptea a privegheat împreună cu el. Spre ziuă, tânărul, năpustindu-se deodată asupra lui Antonie, îl împinse. Cei ce veniseră împreună cu el mâniindu-se, Antonie le-a spus: Nu vă mâniați pe tânăr. Căci nu el face aceasta, ci demonul din el. Căci certat fiind demonul şi poruncindu-i-se să se ducă pe pustii, acesta, cuprins de turbare, a făcut aşa. Slăviți deci pe Domnul. Căci, repezindu-se el astfel împotriva mea, vi s-a dat un semn al ieşirii demonului. Şi spunând Antonie aceasta, îndată tânărul s-a făcut sănătos. Şi venindu-şi în minți, şi-a dat seama unde era şi l-a îmbrățişat pe bătrân mulțumind lui Dumnezeu.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, Prima convorbire cu părintele Serenus, Cap. IX, Cap. X, în Părinți și Scri­itori Bisericești (1990), vol. 57, p. 420

„Ghermanus: Care este, vă rog, această tovărăşie atât de strânsă şi de adâncă între suflet şi duhurile rele, încât par nu numai apropiate, dar chiar unite? Ele îi vorbesc pe nesimțite, se strecoară şi-i insuflă ce vor, îl fac să se gândească la ce le place lor, şi este între ele atâta unitate, încât fără harul lui Dumnezeu aproape că nu se poate deosebi ce vine din îndemnul lor şi ce porneşte din voința noastră.

Serenus: Nu este de mirare că un duh se poate uni pe nesimțite cu alt duh, care-şi exercită forța de a îndemna spre cele ce-i plac lui. Există şi între ele, ca şi între oameni, oarecare asemănare şi înrudire de substanță, astfel că definiția care se dă despre natura sufletului se potriveşte şi pentru ele. Dar nu se poate în nici un chip ca ele să se întrepătrundă şi să se unească în aşa măsură, încât unul să-l cuprindă pe celălalt. Numai Dumnezeu are această însuşire.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omilia a IX-a, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 173

„Locul în care-şi are sediul conducerea lui este văzduhul. (...) De aceea se numeşte şi conducător al lumii, deoarece conducerea lui se exercită în jurul pământului.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)