Darul vindecării bolilor

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287

„Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai secolului al XVIII-lea. Apoi, dorind să se retragă la fericita li­niște, s-a făcut sihastru în pădurile seculare ale Tecuciului, peste Valea Siretului. Iar nevoința lui era aceasta: noaptea se ruga în chilie cu priveghere și metanii, iar ziua lucra în grădină sau aduna din pădure ierburi și flori tămăduitoare de boli, iar cu mintea se ruga neîncetat. Apoi împărțea în dar la bolnavi aceste plante și cu rugăciunile lui mulți se vindecau. Așa s-a făcut vestit schimonahul Sebastian în toate satele din partea locului și nu puțini suferinzi veneau la bordeiul lui și se vindecau. Căci se învrednicise cuviosul de la Dumnezeu de darul tămăduirii bolilor.

După o nevoință ca aceasta, prin anul 1740 s-a întâmplat o luptă grea în aceste păduri între moldoveni și tătari, și mulți din ambele părți au căzut. Atunci și hatmanul Sandu Șendrea a fost greu rănit la picior. Retrăgându-se oastea, hatmanul a fost găsit de sihastru în pădure, chinuit de durere, și l-a dus la chilia lui să-l îngrijească. Deci i-a zis cu lacrimi hatmanul: Sfinte părinte, de mă vei tămădui de această rană și voi scăpa cu viață, voi înălța o biserică în acest loc și voi face aici mănăstire de călugări, spre lauda lui Dumnezeu.

Îngrijindu-l cu multă dragoste Cuviosul Sebastian, în câteva luni s-a vindecat bolnavul cu rugăciunea și cu plantele lui. Atunci hatmanul Sandu Șendrea, drept mulțumită lui Dumnezeu, a zidit o biserică și câteva chilii alături de bordeiul sihastrului, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Acest lăcaș s-a numit Schitul Sihastru, după numele cuviosului, iar schimonahul Sebastian, învrednicindu-se de darul preoției, a devenit cel dintâi ctitor și egumen al acestui schit. În anul 1748 biserica a fost sfințită de Episcopul Ioanichie de Roman (1747-1769).

Așa a ajuns Cuviosul Sebastian începător de frați și părinte duhovnicesc pentru mulți credincioși. Numele lui era cunoscut până la domnul Moldovei și toți se foloseau de înțelepciunea și de darul care era în el. Apoi, mai trăind peste zece ani și lăsând în schit mulți ucenici, s-a mutat cu pace în ceata cuvioșilor părinți.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)