Pastorația Sfinților Apostoli

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1.180

„(...) Învățătorii cunosc că nu vor putea mulțumi pe Arhipăstorul tuturor, adică pe Hristos, de nu se vor îngriji de întărirea oilor cuvântătoare și de stăruirea lor în bine. Așa a făcut dumnezeiescul Pavel, simțindu-se slab cu cei slabi, iar pe cei care au crezut prin el și care se hotărâseră să câștige slava prin strălucirea faptelor i-a numit lauda, bucuria și cununa apostoliei sale. Căci știa că acesta este rodul vădit al desăvârșitei iubiri față de Hristos. Și aceasta va înțelege cel care cugetă frumos și bine. Căci dacă El a murit pentru noi, cum nu S-ar îngriji de mântuirea și viața noastră a tuturor? Cei care păcătuiesc față de frați și lovesc conștiința lor slabă, cu adevărat păcătuiesc față de Hristos. Cei care călăuzesc mințile celor care cred și ale celor care așteaptă să fie chemați la credință și se silesc să-i întărească în sigu­ranța credinței Îl slujesc pe Domnul Însuși. Deci, prin întreita mărturisire a fericitului Petru, s-a desființat păcatul săvârșit prin întreita tăgăduire. Iar prin cuvântul Domnului: «Paște oile Mele», înțelegem înnoirea apostolatului dat lui, înlăturându-se osânda greșelilor adăugate și depărtând lipsa lui de curaj, pricinuită de slăbiciunea omenească.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia I, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 16

„Apostolii nu se coborau din munte, purtând, ca Moise, în mâini table de piatră, ci purtând în sufletul lor Duhul cel Sfânt; erau o vistierie și un izvor de învățături, de harisme și de toate bunătățile; prin harul Duhului erau, pretutindeni pe unde mergeau, cărți și legi însuflețite. Așa au atras la credință pe cele trei mii de suflete, așa pe cele cinci mii de suflete, așa popoarele lumii, pentru că prin limba lor vorbea Dumnezeu cu toți cei care se apropiau de ei.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)