Vai celor care prigonesc!

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 419-420

„Auzind hogea din sat de vindecarea copilului (unui arab, cu rugăciunile Arhimandritului Irinarh Rosetti), s-a mâniat și a zis bărbatului acelei femei:

- De ce lăsați femeile voastre de se duc la ghiaurul acela din munte să citească copiilor voștri?

Atunci, omul, mâniindu-se, a zis:

- Mâine dimineață mă duc să-l împușc.

Deci, urcând pe Tabor, a intrat în chilia Cuviosului Irinarh, căutând să-l ucidă. Dar bătrânul se ruga în pădure. Atunci cu voia lui Dumnezeu a orbit arabul și, ieșind afară, nu găsea cărarea să coboare. Întâlnindu-l, părintele l-a întrebat:

- De unde ești, omule, și pe cine cauți?

- Iartă-mă, părinte, că ți-am greșit. Eu sunt bărbatul femeii căreia i-ai făcut copilul sănătos. Îți mulțumesc, omule al lui Dumnezeu. Dar m-au ocărât mai-marii satului și eu am venit să te ucid. Însă Dumnezeu n-a voit să-ți fac rău ție, celui ce mi-ai făcut bine, și m-a pedepsit, că iată am orbit și nu văd pe unde să merg.

Atunci cuviosul, milostivindu-se spre el, l-a luat de mână și i-a zis:

- Vino să-ți arăt eu cărarea că, de acum, cu darul lui Dumnezeu, vei vedea, că ți-ai cunoscut greșeala și te-ai pocăit. Dumnezeu să te ierte, mergi în pace!

Din clipa aceea arabul a văzut și a coborât sănătos la casa lui.

Altădată, mai mulți săteni au urcat pe Tabor după lemne. Iar unul din ei, intrând în chilia cuviosului când el nu era acolo, i-a furat un mic vas cu untdelemn și l-a dus în casa lui. Dar îndată ce l-a turnat în vasul său, s-a spart vasul fără veste și s-a vărsat tot untdelemnul.

În altă zi au venit pe munte niște țărani arabi din satul Nain să taie lemne. Deci, văzând lângă chilia Cuviosului Irinarh un copac drept și frumos, i-au zis:

- Bătrânule, lasă-ne să tăiem copacul acesta, că ne este de trebuință.

- Toată pădurea este a voastră, a răspuns părintele, iar acesta mi-l lăsați mie ca să șed la umbră, că este lângă biserica noastră.

- Ce să ascultăm noi pe ghiaur!, au zis ei, și cereau copacul. Atunci părintele le-a zis:

- Tăiați-l, dar nu faceți bine, și să știți că nu vă veți bucura de copacul acesta!

Deci, tăind copacul, pe când îl coborau de pe munte, au căzut cu el și puțin de n-au murit. Apoi l-au pus pod la casă, dar îndată s-a risipit podul și pe toți i-a rănit.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)