Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 73-74 „Când Domnul a spus: Faceți-vă prieteni, nu s-a oprit numai la aceste cuvinte, ci a
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu!
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 492
„Pe lângă grija de organizare, (Sfântul) Cuvios Nifon (Ionescu), fondatorul Schitului Prodromu, s-a îngrijit și de întărirea vieții duhovnicești din obștea sa. Mai întâi a adunat în jurul său pe cei mai buni călugări români ce se nevoiau pe atunci în Sfântul Munte, în frunte cu vestitul protopsalt Nectarie schimonahul. Apoi a rânduit la biserică Liturghia zilnică și pravila ca la marile mănăstiri atonite. De asemenea, ascultările, masa și toate celelalte erau de obște.
Spovedania obștii, care număra până la 100 de părinți și frați, se făcea regulat în fiecare săptămână, iar Sfânta Împărtășanie pentru bătrâni și schimonahi se făcea săptămânal, iar pentru ceilalți la două săptămâni. Pentru bolnavi, starețul a zidit bolniță și a rânduit călugări îngrijitori, iar pentru cei tineri și cu talent a format școală de muzică psaltică, vestită în tot Muntele Athos, sub conducerea marelui dascăl și protopsalt român, schimonahul Nectarie Crețu. Astfel, sub stăreția ieroschimonahului Nifon Ionescu, Schitul Prodromu își trăia cea mai liniștită epocă de armonie și înflorire duhovnicească din toată istoria sa.
În anul 1870, însă, Părintele Nifon se retrage din stăreție și revine în țară. Aici întemeiază Schitul Bucium de la Iași, ca metoc al Prodomului. După câțiva ani se reîntoarce în Sfântul Munte și se retrage la liniște cu ucenicul său într-o peșteră de lângă mare, la 10 minute depărtare de schitul întemeiat de el.”
(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)



.jpg)


