Ascultarea și smerenia

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 661

„(Monahul Gudiil Avăcăriței) a fost toată viața portarul Mănăstirii Neamț (...) și a sporit mult în ascultare și smerenie, încât toți se foloseau de viața lui.

Ascultarea Părintelui Gudiil era aceasta: ziua tăia lemne la bucătărie, făcea curățenie în curte și hrănea animalele, iar noaptea stătea de strajă la poarta mănăstirii. Și a împlinit cu sfințenie această ascultare, fără cârtire și fără împotrivire. Se ducea oriunde era trimis, asculta ca un copil de fiecare și făcea toate cu bucurie și binecuvântare. Pentru aceea îl iubeau toți părinții și se foloseau de smerenia lui.

Aproape o jumătate de secol a stat de veghe părintele Gudiil în poarta Mănăstirii Neamț, ca o candelă nestinsă. Seara închidea porțile grele de stejar, ducea închinătorii la arhondaric și suna clopotul de odihnă. La miezul nopții suna clopotul de Utrenie și chema părinții la rugăciune, iar în zorii zilei deschidea porțile mănăstirii, trăgea clopotul de deștep­tare și mergea la biserică.

Părintele Gudiil era încă foarte milostiv și primitor de străini. Seara aduna închinători și săraci la el, îi hrănea cu mâncare de la trapeză și îi odihnea. Iar el ațipea pe o laviță afară lângă poartă. Dimineața îi deștepta și îi libera cu pace. Dacă îl întreba cineva cum îl cheamă, bătrânul răspundea: Gudiil monahul și portarul!

Spre sfârșitul anului 1971 a zis smeritul ascultător către unul din clerici:

– Părinte Ioane, în curând mă duc din viața aceasta. Te rog să vorbești ceva la îngroparea mea.

– Despre ce să vorbesc, părinte Gudiil?

– Eu toată viața am făcut ascultare și am fost întotdeauna mulțumit.

După două zile, părintele Gudiil și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Așa s-a săvârșit un mare călugăr al Mănăstirii Neamț!”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)