Milostenia îndreaptă

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 606-607

„Fiecare meserie are nevoie de o altă meserie. Milostenia însă n-are nevoie de nimic, ci numai de voință. Dacă-mi spui că are nevoie de bani, de case, de haine, de în­călțăminte, îți spun și eu: citește cuvintele lui Hristos pe care le-a spus despre văduvă (Luca 21, 2-4) și pune capăt neliniștii tale! Ești foarte sărac? Dacă arunci doi bani ca și văduva aceea, ai săvârșit totul! Dacă dai celui flămând o bucată de pâine neagră, singura pe care o ai, ai împlinit scopul acestei meserii. Să îmbrățișăm, dar, această știință și s-o punem în practică! E mai bine să știm această meserie decât să fim împărați, decât să purtăm pe cap coroană. Meseria aceasta nu are numai însușirea de a nu avea nevoie de alte meserii, ci mai are și o altă calitate: săvâr­șește multe și felurite lucruri: zidește case, care rămân veșnic în ceruri; îi învață pe cei care o să­vârșesc cum să scape de moartea cea nemuritoare; dăruiește comori, care nu se termină niciodată, pe care nu le atinge nici o pagubă, nici furii, nici moliile, nici rugina, nici timpul. Dacă cineva te-ar învăța numai atâta, ca să-ți ferești grâul de pagubă, ce n-ai da ca să-ți poți păstra grâul nevătămat ani îndelungați? Dar iată că meseria aceasta, milostenia, nu te învață numai despre păstrarea grâului, ci și despre păstrarea tuturor avuțiilor tale. Te învață cum pot rămâne neluate și averile tale, și sufletul tău, și trupul tău. (...) Ea te învață cum să fii asemenea cu Dumnezeu, capul tuturor bunătă­ților. Vezi, dar, că meseria aceasta nu săvârșește numai un singur lucru, ci multe? Fără să aibă nevoie de ajutorul altei meserii, ne zidește case, ne țese haine, ne adună comori nejefuite, ne face biruitori asupra morții, ne face stăpâni pe diavoli, ne face asemenea lui Dumnezeu! Care meserie poate fi mai folositoare ca această meserie? Celelalte meserii, în afară de cele spuse, se mărginesc la viața de aici; când se îmbolnăvesc mese­riașii, meseriile încetează de a mai fi; lucrurile pe care le fac meseriile nu pot dura multă vreme; apoi au nevoie de osteneală, de mult timp și de altele nenumărate; milostenia însă se arată mai ales atunci când lumea aceasta a trecut; când murim, atunci mai ales strălucește și arată lucrurile făcute de ea; n-are nevoie nici de timp, nici de oboseală, nici de vreo altă muncă grea, ci lucrează și când ești bolnav, și când ai îmbătrânit și merge cu tine și în viața ce va să fie și niciodată nu te părăsește.” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia V, în Părinți și Scrii­­tori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 73-74

„Când Domnul a spus: Faceți-vă prieteni, nu s-a oprit numai la aceste cuvinte, ci a adăugat: din mamona al nedreptății (Luca 16, 9), ca să ajungă iarăși faptă bună a voastră. Că la nimic altceva n-a făcut aici aluzie Hristos decât la milostenie. Și minunat lucru este că Dumnezeu nu ne mai ia la bani mărunți, dacă ne despărțim de bogăția strânsă pe nedrept. Ți-ai strâns bogăția în chip rău? Cheltuiește-o bine! Ai adunat averi în chip nedrept? Împrăștii-le drept!
- Dar ce virtute mai este aceea de a face milostenie din niște bogății ca acestea?
Totuși Dumnezeu, fiind iubitor de oameni, Se pogoară până la a socoti virtute o astfel de milostenie. De facem așa, ne făgăduiește multe bunătăți. Noi, însă, am ajuns la atâta nesimțire că nu dăm nici din averile strânse pe nedrept, ci răpim și furăm cu nemiluita; iar dacă dăm câțiva bănuți, socotim că am făcut totul. N-ai auzit pe Pavel spunând că cel care seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera (II Corinteni 9, 6)? Pentru ce te zgârcești? Nu cumva milostenia-i risipă? Nu cumva e cheltuială? Nu, ci câștig, afacere bună! Iar unde-i afacere bună acolo-i și câștig; unde-i sămânță, acolo-i și seceriș. De-ai avea de lucrat o țarină cu pământ bun și gras, pe care trebuie să arunci multă sămânță, și n-ai mai avea sămânță, ai mai și împrumuta de la alții; ei bine, zgârcenia într-o treabă ca aceasta ai socoti-o pagubă; dar, când e vorba să semeni în cer, unde nu te poți aștepta la timpuri neprielnice, ci culegi rod îmbelșugat de pe urma semințelor aruncate, șovăi, pregeți și nu te gândești că pierzi de te zgârcești și câștigi de nu te zgârcești. Împrăș­tie-ți, dar, bogăția, ca să n-o pierzi! N-o ține la tine, ca s-o ai! Arunc-o, ca s-o păstrezi! Cheltuiește-o, ca s-o câștigi!”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 3, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 40

„Vă rog să nu încetați niciodată să faceți bine celor lipsiți ca prin pogorământ (chenoză) să aveți priso­sin­ța nemicșorată a bucuriei sufletului, adeverindu-vă credința în Dum­nezeu, nădejdea și dragostea. Țineți legătura și mâna întinsă și cuvântul murmurat, cum spune undeva cuvântul dumnezeiesc (Isaia 58, 6), ceea ce înseamnă datoria de a dărui și de a nu privi în altă parte.” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 743-744

„Dacă nu va prisosi dreptatea voastră, spune Hristos, mai mult decât a cărturarilor și fariseilor, nu veți intra în Împărăția cerurilor (Matei 5, 20). Deci chiar dacă faci milostenie, dar dacă nu faci mai multă decât cărturarii și fariseii, nu vei intra în Împărăția cerurilor.
- Câtă milostenie dădeau ei?, m-ar întreba cineva.
- Tocmai aceasta vreau s-o spun acum, pentru ca aceia ce nu dau milostenie să dea, iar cei ce dau să nu se mândrească, ci să dea mai mult. Câtă milostenie dădeau ei, dar? Dădeau zece la sută din tot ce aveau; iarăși încă o dată zece la sută și după asta încă o dată, a treia oară. Dădeau milostenie cam a treia parte din averea lor. Căci cele de trei ori câte zece la sută, atâta fac. În afară de asta mai dădeau și pârgă de fructe, primii născuți și altele mai multe, de pildă: pentru păcate, pentru curățire, în sărbători, la anul jubiliar, la stingerea datoriilor, la liberarea robilor, la împrumuturile fără dobânzi. Deci dacă nu face mare lucru cel care dă milostenie a treia parte din averea sa, dar, mai bine spus, jumătate - că adunate toate acestea cu celelalte fac jumătate -, deci dacă nu face mare lucru cel care dă milostenie jumătate din averile sale, de ce nu va fi vrednic cel care nu dă nici a zecea parte? Pe bună dreptate, dar, a spus: Puțini sunt cei ce se mântuiesc (Luca 13, 23).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 604-605

„Să nu-mi spui că bogații au făcut milostenie! Nu vor scăpa de pedeapsă dacă nu vor face milostenie pe măsura avuției lor. Milostenia nu trebuie judecată cu măsura datului, ci cu slobozenia inimii. Dacă sunt pedepsiți chiar cei care n-au făcut milostenie pe măsura avuției lor, apoi cu mult mai mult vor fi pedepsiți cei care se dau în vânt după cele de prisos, cei care-și clădesc case cu trei și patru etaje, dar disprețuiesc pe cei flămânzi, cei care se îngrijesc de adunatul banilor, dar nu se îngrijesc deloc de milostenie.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Opta, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 273

„(...) Pe cel ce dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu, după cuvântul fericitului Pavel (II Corinteni 9, 7).” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)