Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 224-225 „Pe la mijlocul secolului al XVII-lea se nevoiau numeroși sihaștri în pădurile seculare de pe
Din minunile Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 66-68
„După mutarea la cer a Sfântului Grigorie Decapolitul și după căderea Bizanțului în mâinile turcilor, au ajuns cinstitele lui moaște în mâinile unui dregător turc. Evlaviosul ban al Craiovei, Barbu Craiovescu, auzind despre aceste moaște și de nenumăratele minuni care se făceau aici, a cheltuit mari sume de bani și în anul 1498 a adus moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul la Mănăstirea Bistrița-Vâlcea, ctitoria sa, spre mângâierea tuturor.
În tradiție se spune că turcul a vândut sfintele moaște, cerând pe ele atâta aur cât cântăreau. Dar, cu rugăciunile sfântului, moaștele sale au devenit ușoare la cântar și turcul n-a primit mulți bani, așa cum dorea. Mai târziu turcul, văzându-se amăgit de creștini, a venit la Mănăstirea Bistrița să ia moaștele înapoi sau să i se dea mai mulți bani. Atunci fericitul ctitor, călugărit aici cu numele de Schimonahul Pahomie, auzind de venirea turcului, a ascuns sfintele moaște într-o peșteră din muntele apropiat, unde s-a ridicat și un mic paraclis în cinstea Sfântului Grigorie. Așa au scăpat sfintele moaște din mâna păgânilor. Apoi turcul, mâniindu-se, a jefuit mănăstirea și, dându-i foc, s-a dus în țara lui. Ctitorul a zidit mănăstirea din nou și a adus din peșteră sfintele moaște, care se păstrează în biserica mare până astăzi, ca un odor de mare preț. Numai în vremuri de mare primejdie se ascund în peșteră.
(...) În anul 1932 era în satul Băilești - Dolj o creștină Elena paralizată din tinerețe. Auzind că se aduc în sat moaștele Sfântului Grigorie pentru ploaie, a vrut să fie dusă și ea la biserică să se închine. După ce a fost atinsă de sfânta raclă a cuviosului, a cerut să fie așezată sub masa pe care stăteau sfintele moaște. Timp de trei ore cât a durat slujba în biserică, creștina Elena s-a rugat în taină, cerând, cu multe lacrimi, sănătate și iertare. După ce preoții și credincioșii au plecat în procesiune pe câmp cu moaștele Sfântului Grigorie, femeia bolnavă s-a vindecat definitiv de paralizie, s-a întors acasă și a mai trăit încă 20 de ani.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)



.jpg)


