Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Teologie și spiritualitate › Patristica › Osteneala care aduce răsplată cerească

Osteneala care aduce răsplată cerească

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 23 Noiembrie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 279-280

„Unul dintre marii sihaștri ai Carpaților a fost și Cuviosul Antonie de la Schitul Iezerul (Cheia) Vâlcea, numit de credincioșii din partea locului Sfântul Antonie Sihastrul.

(...) În jurul anului 1690 s-a retras, cu binecuvântarea egumenului, la viață pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere. Acolo se ostenea singur într-o mică peșteră de piatră, lăudând pe Dumnezeu ziua și noaptea și luptându-se neîncetat cu duhurile rele și cu neputințele firii. Căci nimeni, afară de sihaștri, nu știe cât de mari sunt ispitele și încercările celor ce se nevoiesc în viața pustnicească.

Neavând un lăcaș propriu de rugăciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare și a săpat singur cu mâinile sale un mic paraclis în stâncă, lucrând trei ani. Ziua lucra, iar noaptea priveghea și se ruga cu mâinile înălțate la cer, vărsând multe lacrimi. Apoi Episcopul Ilarion de la Râmnicu Vâlcea a sfințit acest mic paraclis în care Cuviosul Antonie se ruga neîncetat. Aici făcea ziua și noaptea sute de metanii, aici citea rânduiala slujbelor zilnice și Utrenia de la miezul nopții. În sărbători mari și în posturi venea din timp în timp câte un ieromonah din schit și săvârșea Sfânta Liturghie. Astfel, liniștea, singurătatea, chilia în piatră, biserica, neîncetata rugăciune, citirea scrierilor Sfinților Părinți și cugetarea la cele dumnezeiești formau raiul pământesc al Cuviosului sihastru Antonie. Aici se curăța pe sine de mândrie și de dulcețile cele trecătoare ale firii și de aici se pregătea zi de zi pentru bucuriile nemuritoare ale vieții cerești.

Auzindu-se peste tot despre viața sfântă a Cuviosului Antonie, veneau pe poteci de munte numeroși ucenici, călugări, preoți și credincioși să se roage împreună cu el, să-i ceară sfaturi și rugăciuni. Iar fericitul sihastru îi primea cu dragoste, îi odihnea, îi hrănea cu cuvinte dum­ne­zeiești și îi libera cu pace.

După 25 de ani de aspră ne­voință și sihăstrie, Sfântul Antonie și-a dat sufletul în mâinile Domnului, prin anul 1714, fiind plâns mult de ucenici și îngropat lângă micul său paraclis, cum se vede până astăzi. Credincioșii urcă vara până aici, aprind lumânări, fac rugăciuni și se închină în Peștera Sfântului Antonie, cerându-i binecuvântare și ajutor.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)