Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Teologie și spiritualitate › Patristica › Fericiți cei râvnitori!

Fericiți cei râvnitori!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 09 Octombrie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 425

„Învrednicindu-se de darul preo­ției, în anul 1826, ieromonahul Visarion (Făgărășanul) s-a dus la Muntele Athos împreună cu ucenicii săi, Gherontie și Isaia. Aici s-au nevoit șapte ani în viață sihăstrească, cu post și rugăciune ziua și noaptea, sporind mult în lucrarea faptelor bune și răbdând nu puține ispite de la diavoli. Apoi, dorind să întemeieze în Athos un schit pentru monahii români și neavând posibilități, Cuviosul Visarion a fost îndemnat de Dumnezeu să se întoarcă în țară cu ucenicii săi. Deci, auzind de locurile pustnicești din nordul Dobrogei și de sălașele sihaștrilor de la Niculițel, Taița, Celicul Mare, Celicul Mic și de sub dealul Cocoșului, s-au stabilit aici (...) pentru a reînnoi viața mănăstirească rămasă în paragină din cauza ocupației străine. El venea din marea lavră a Neamțului, care a fost sute de ani cea mai înaltă școală românească de formare și trăire duhovnicească.

În anul 1833 ieromonahul Visarion a întemeiat Mănăstirea Cocoș, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, aproape de comuna Niculițel, adunând în jurul său numeroși călugări din partea locului, din Moldova și din Transilvania. El a fost egumen și părinte duhovnicesc al acestui sfânt lăcaș timp de 30 de ani, învățând, sfătuind și povățuind pe calea mântuirii numeroși călugări, sihaștri, preoți de mir și credin­cioși din satele dobrogene. Toți îl socoteau părintele lor duhovnicesc, îl prețuiau și urmau sfatul lui, căci avea multă putere în cuvânt și ducea o viață aleasă. Credincioșii din partea locului îl socoteau sfânt încă din viață, căci vindeca pe cei bolnavi cu rugăciunea și dobândea multe suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Însăși Mănăstirea Cocoș, cu rânduială de viață atonită, era pentru românii dobrogeni un adevărat liman duhovnicesc, căci vestea marelui stareț atrăgea pelerini din toate părțile, până și din Ardeal. După o nevoință ca aceasta, în vara anului 1862 Cuviosul Visarion arhimandritul s-a mutat la cereștile lăcașuri, lăsând în urma sa un sobor numeros de călugări și sute de fii duhovnicești.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)