Cel care urmează învățătura Domnului

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 513-514

„(Protosinghelul Ghedeon Georgescu) era de loc din județul Prahova. Auzind de numeroșii călugări vlahi care sihăstreau în Athos, în anul 1868 s-a dus la Schitul Prodromu și a intrat sub ascultarea egumenului Nifon Ionescu.

Fiind smerit și ascultător, a primit tunderea monahală și s-a învrednicit de darul preoției. Și era Cuviosul Ghedeon blând la cuvânt, înțelept și pașnic. Zilnic slujea la biserică, făcea ascultare în tăcere și pe nimeni nu judeca. Sfetnicul lui cel mai iubit era marele protopsalt Nectarie Crețu, de la care deprinsese atât cântarea bisericească, cât și lucrarea rugăciunii lui Iisus.

Pentru bunătatea și sfințenia vieții lui, în anul 1891 obștea Schitului Prodromu l-a ales egumen și părinte duhovnicesc. Ca egumen, protosinghelul Ghedeon era un adevărat model de călugăr și duhovnic, unul dintre cei mai cuvioși stareți ai Schitului Prodromu. În toate era smerit, blând și milostiv. Mergea cu toți la grădină, la ascultare, la biserică și la masă. Iar când îi cerea un frate ceva, o haină, un ban, o cămașă, își dădea și rasa de pe el, numai să fie toți mulțumiți. Sub stăreția protosinghelului Ghedeon Georgescu, Schitul Prodromu a trăit o epocă înfloritoare. Obștea număra 150 de călugări români și avea școală de muzică psaltică renumită în tot Athosul, duhovnici aleși și slujbe bisericești care cucereau pe toți. Veneau călugări din tot muntele să-i audă cântând pe schimonahul Nectarie și pe ucenicii lui.

În anul 1900, părintele Ghedeon s-a retras atât din egumenie, cât și din incinta schitului, și s-a așezat într-o chilie mică, pe malul mării. Acolo s-a nevoit în smerenie încă nouă ani, singur cu Dumnezeu, cu Psaltirea, cu rugăciunea lui Iisus și cu mângâierea Duhului Sfânt.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)