Acţiune de promovare a persoanelor cu dizabilităţi, în Arhiepiscopia Craiovei

Data: 13 Octombrie 2008

Asociaţia „Vasiliada“ şi Magazinul „bauMax“ din Craiova organizează astăzi, 14 octombrie a.c., o acţiune de promovare a persoanelor cu dizabilităţi. Evenimentul va avea loc în incinta magazinului „bauMax“, din strada Calea Severinului, nr. 36 A, şi va debuta la ora 12:30 cu un program artistic susţinut de către elevi cu deficienţe de auz ai Centrului Şcolar „Beethoven“ din Craiova, informează Agenţia de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române. De asemenea, pe parcursul întregii zile va fi organizată o expoziţie cu obiecte realizate de persoane cu dizabilităţi. În cadrul acestei expoziţii va fi amplasat un stand, unde un grup de persoane cu dizabilităţi, beneficiari ai proiectelor Asociaţiei „Vasiliada“, vor lucra diferite obiecte decorative.