Acţiuni cultural-religioase la Parohia „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc
Duminica, 16 martie, la Parohia „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc din Bucureşti s-a desfăşurat cel de-al doilea atelier de pictură pe sticlă din cadrul proiectului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“. Pe lângă ucenicii Şcolii de duminică de la Biserica „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc, au participat diferiţi invitaţi, precum părintele Ioan Popescu, protoiereul Protopopiatului Sector 2 Capitală, care le-a explicat semnificaţia duhovnicească a icoanei şi i-a îndemnat pe copii să urmeze exemplul de sfinţenie al sfinţilor reprezentaţi în icoanele pe care le pictează. Între invitaţi s-a numărat şi Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, situat în vecinătatea lăcaşului de cult, care le-a vorbit copiilor despre nevoia celor aflaţi în suferinţă de a fi vizitaţi şi mângâiaţi, nevoie ce poate fi împlinită prin practicarea virtuţii milosteniei.
Tot duminică, cu prilejul acestei acţiuni cultural-religioase, a fost implementat şi proiectul „Masa brâncovenească“, care presupune împărţirea de alimente la 30 de persoane vârstnice şi lipsite de ajutor, constând în sarmale de post, brioşe cu legume, pâine, dulciuri şi suc. De asemenea, copiii au dăruit celor internaţi la centrul de îngrijiri paliative şi personalului aşezământului un mic ajutor constând în asigurarea necesarului de detergent pentru aproape două luni, după cum ne-a precizat pr. Bogdan Aurel Teleanu, slujitor la Parohia „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc din Capitală. (Ioan Buşagă)