Acţiuni filantropice în Transilvania
În aşteptarea marelui praznic al Învierii Domnului, numeroşi voluntari susţinuţi de Biserică au dorit să ofere un ajutor persoanelor aflate în lipsuri materiale, în suferinţă sau în singurătate, ca semn al iubirii creştine faţă de aproapele.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor, reprezentat de prof. Nicolae Ioan Avram, inspector şcolar general, şi pr. prof. Florin Negruţiu, inspector şcolar de religie, în parteneriat cu Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradea, reprezentată de preşedinta Viorica Cherteş, şi Asociaţia „Filantropia“ Oradea, reprezentată de pr. Laurenţiu Lazăr, consilier social-filantropic la Centrul eparhial, a organizat o nouă acţiune în cadrul programului filantropic „Masa pe roţi“, care se desfăşoară an de an în Eparhia Oradiei.
„Aflat la a cincea ediţie, programul şi-a propus să aducă momente de bucurie celor aflaţi în situaţii materiale dificile sau în singurătate, respectiv imobilizaţi la domiciliu, prin oferirea unei mese calde. Beneficiari au fost, şi de această dată, membri ai Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotor Sever din Oradea, ai Asociaţiei Filantropia şi ai Fundaţiei de Scleroză Multiplă Bihor“, conform celor precizate de pr. prof. Florin Negruţiu. În acest an, activitatea s-a desfăşurat miercuri, 1 aprilie, şi a vizat un număr de 40 de persoane. Fiecare persoană a primit o masă caldă şi un pachet de sărbători constând în dulciuri şi alimente neperisabile, oferite prin generozitatea personalului angajat al ISJ Bihor, membri ai AFOREO, cu sprijinul Delicios Catering Oradea şi a unor inimoşi sponsori. Acestea au intrat în posesia beneficiarilor prin intermediul reprezentanţilor celor doi parteneri şi a unui grup de voluntari, profesori de religie, respectiv al Claudiei Timofte, director al Cancelariei prefectului judeţului Bihor, care s-a implicat în activitatea de voluntariat alături de fiul său.
„Manifestarea s-a dorit a fi un moment de mângâiere, un prilej de bucurie şi lumină, în preajma marelui praznic al Învierii Domnului, pentru oamenii aflaţi în suferinţă şi încercare“, a spus pr. prof. Florin Negruţiu.
Ajutor pentru nevoiaşi la Baia Mare
Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele femei“, care activează pe lângă Catedrala Episcopală „Sfânta Treime“ din Baia Mare, a oferit un ajutor constând în alimente pentru masa de Paşti pentru familiile nevoiaşe, iar pentru copii au fost pregătite pachete cu dulciuri, rechizite şi jucării. Acţiunea s-a desfăşurat sub genericul „Învierea lui Hristos, bucurie pentru toţi“ şi s-a aflat în acest an la cea de a zecea ediţie. Acţiunea filantropică a fost organizată de Asociaţia Femeilor Ortodoxe, cu sprijinul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a Primăriei Municipiului Baia Mare şi a altor binefăcători. Membrele Asociaţiei „Mironosiţele femei“ au pregătit peste 1.300 de pachete cu alimente şi dulciuri care au fost oferite unui număr de 365 de familii şi 250 de pachete pentru copii, conform celor precizate de preşedinta Asociaţiei Femeilor Ortodoxe, Varvara Pop.
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat darurile oferite persoanelor aflate în lipsuri financiare şi a apreciat activitatea Asociaţiei Femeilor Ortodoxe din Eparhie, care încearcă pe tot parcursul anului să ofere sprijin şi mângâiere celor aflaţi în necazuri.
Activităţi cu copiii de la Mănăstirea Bic
Tinerii din cadrul Centrului de voluntariat „Sfântul Nicolae“ din Zalău au fost implicaţi în acţiunea social-filantropică „Lumini către înviere“. În aşteptarea Praznicului Învierii Domnului, tinerii voluntari, dornici să înveţe să fie de ajutor copiilor, au găsit în Centrul „Sfântul Pantelimon“ al Mănăstirii Bic, între cei 20 de copii găzduiţi aici, fraţi sau surori mai mici cu care au desfăşurat o serie de activităţi de mentorat educative şi distractive. Însoţiţi de părintele Claudiu Nechita, consilierul social Episcopiei Sălajului, voluntarii au adus cu ei daruri pentru copii, dragoste şi bucurie.
Centrul social „Sfântul Pantelimon“ de la Mănăstirea Bic oferă servicii de găzduire şi îngrijire pe o perioadă determinată pentru copii proveniţi din familii aflate în dificultate. De asemenea, în cadrul Mănăstirii Bic funcţionează şi Centrul social „Sfântul Ioan Botezătorul“, care acordă servicii de găzduire şi îngrijire în regim rezidenţial pentru persoane vârstnice. Acest centru funcţionează din anul 1999, oferind în prezent servicii de îngrijire în regim rezidenţial pentru 20 persoane vârstnice, conform celor precizate de pr. Claudiu Nechita.
Daruri pentru românii din Doboi, Harghita
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR), filiala Braşov, împreună cu alţi tineri din ţară au vizitat în Duminica Floriilor comunitatea de la Doboi, judeţul Harghita, pentru a le oferi românilor de aici . Însoţiţi de preotul Costin Butnar de la Parohia Teliu-Vale, judeţul Braşov, tinerii au participat la Sfânta Liturghie, apoi au mers la biserica veche din sat, unde a fost oficiată o slujbă de pomenire a credincioşilor ortodocşi trecuţi la cele veşnice în 1944, în urma Dictatului de la Viena.
După agapa frăţească, membrii ASCOR Braşov, împreună cu pr. Costin Butnar au susţinut un spectacol de muzică şi poezie dedicat limbii române. Familiile din Doboi au primit pachete cu alimente, manuale şi cărţi, iar şcoala şi paraclisul au fost dotate cu o centrală termică.
„O bună parte din banii necesari pentru aceste daruri a fost oferită de Protopopiatul Braşov care a dorit să doneze o sumă substanţială pentru românii din Doboi, iar Parohia «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril» din Braşov a donat pachete cu alimente. Cele două parohii sunt înfrăţite, iar la ajutoarea românilor din Doboi au mai contribuit parohiile din Sânpetru şi “, ne-a spus părintele Costin Butnar.
Eveniment caritabil la Mediaş
La Biserica „Buna Vestire“ din Mediaş, la praznicul Floriilor, copiii din grupul de cateheză „Athos“, condus de parohul Grigore Doru Gâdea, îndrumaţi de preoteasa Amalia Gâdea şi preoteasa Doina Florea au pregătit un mini-bazar cu lucrările lor tematice realizate cu multă migală pe parcursul serilor petrecute împreună la Asociaţia „Muntele Athos-Schitul Românesc Prodromul“, în perioada postului. Prin vânzarea obiectelor realizate, între care şi ouă roşii modelate în filigran, s-a constituit un fond de 300 lei care se va îndrepta către un caz special al unui copil bolnav care are nevoie de un tratament deosebit în următoarele săptămâni.
După săvârşirea Sfintei Liturghii a Floriilor credincioşii au ascultat pricesne interpretate de Grupul „Almăşanul“ din comuna Alma Dumbrăveni, judeţul Sibiu, condus de profesorul Ioan Chiş de la Şcoala Populară de Artă din Sibiu, conform celor precizate de parohul Grigore Doru Gâdea.
Acţiune social-filantropică la Brad
Protopopiatul Ortodox Brad a întreprins o acţiune caritabilă la Spitalul Municipal din oraşul Brad, judeţul Hunedoara, marţi, 6 aprilie. Acţiunea de întrajutorare, ce a constat în oferirea a diferite tipuri de alimente, vine în preajma sărbătorilor pascale şi se doreşte a fi o alinare adusă bolnavilor din acest spital. Acţiunea se înscrie într-un program social-filantropic pe care Episcopia Devei şi Hunedoarei l-a demarat în întreaga eparhie. (Oana Rusu, Ştefan Mărculeţ)