Acţiunile pastoral-misionare ale seminariştilor din Caransebeş

Data: 22 Mai 2014

Elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş au continuat zilele acestea misiunile pastoral-misionare din cadrul proiectului educativ-misionar „Mergând, învăţaţi…“, la două din parohiile Eparhiei Caransebeşului. Însoţiţi de părintele director Constantin Train, părintele duhovnic Mihail Călin şi părintele pedagog Ioan Sârbu, seminariştii cărăşeni au poposit în Duminica a 5-a după Paşti la Parohia Răcăşdia din Protopopiatul Moldova Nouă. Aici au fost întâmpinaţi cu bucurie de către părintele paroh Gheorghe Ţibuleac, împreună cu credincioşii acestei parohii.

În biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ s-a oficiat de către părinţii însoţitori, împreună cu părintele paroh, slujba Utreniei, urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Cântarea la strană a fost înfrumuseţată de către elevii seminarişti. La finalul sfintelor slujbe, elevul seminarist Andi Preda, din clasa a XII-a, a susţinut cuvântul de învăţătură având ca temă „Rugăciunea“, raportându-se la pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii. A urmat un scurt concert de pricesne şi cântări duhovniceşti susţinut de către tinerii oaspeţi.

Acţiunea misionară a continuat la Parohia Sasca Montană din Protopopiatul Moldova Nouă, unde s-a oficiat slujba Vecerniei în biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, păstorită de părintele Marian-Gheorghe Chirilă. Şi aici credincioşii s-au bucurat de cuvântul de învăţătură din partea elevilor seminarişti, elevul Cătălin Musta din clasa a XI-a susţinând o frumoasă cateheză cu tema „Sfânta Biserică şi participarea activă a credincioşilor la sfintele slujbe“.

„În episcopia noastră avem parte de o strânsă colaborare bazată pe iubire şi unitate între Centrul eparhial şi Seminarul Teologic din localitate. Misiunile pe care le întreprindem în arealul Episcopiei Caransebeşului aduc folos atât comunităţii unde ne desfăşurăm activitatea, cât şi elevilor seminarişti, care prin aceasta pun în practică ceea ce învaţă teoretic la clasă. Astfel iau contact cu viaţa parohială şi privesc oarecum ceea ce vor face pe viitor, împărtăşind totodată oamenilor din cunoştinţele dobândite, cântări de strană, cântări corale şi susţinând în faţa acestora predici şi cuvântări catehetice. Toate aceste acţiuni de misiune sunt sub observaţia cadrelor didactice, care prin prezenţa lor aduc un plus de încredere şi responsabilitate elevilor seminarişti în formarea lor ca viitori preoţi“, a subliniat părintele Mihail Călin, duhovnic la Seminarul Teologic din Caransebeş.

Proiectul educativ-misionar intitulat „Mergând, învăţaţi...“ a luat fiinţă din preocuparea ca tinerii elevi seminarişti să se pregătească mai ales în latura practică ca viitori slujitori în Biserica lui Hristos, fiind iniţiat de către directorul instituţiei teologice caransebeşene, părintele profesor Constantin Train, începând din toamna anului 2008 şi care este reactualizat, în parteneriat cu Centrul eparhial, în fiecare an şcolar. (Diac. Pavel Canea)