Acţiunile pentru sinistraţi continuă la Dunărea de Jos

Data: 17 Feb 2012

Arhiepiscopia Dunării de Jos a iniţiat şi coordonat ample manifestări filantropice pentru cei aflaţi în suferinţă în urma căderilor masive de zăpadă din ultima perioadă.

În continuarea activităţii filantropice din 14 februarie de la Parohia Jirlău, urmare a colectelor efectuate în municipiile Galaţi, Brăila şi Tecuci (dar şi în alte parohii), la 16 februarie, un al doilea transport de alimente neperisabile, obiecte igienico-sanitare şi medicamente a fost trimis către parohiile din Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila. Arhiepiscopia Dunării de Jos s-a aflat într-o frumoasă cooperare cu un grup de 25 de voluntari de la Arcelor Mittal - Galaţi, care au pornit către parohiile Galbenu şi Zamfireşti (Protoieria Făurei) cu utilaje de deszăpezire, camioane pentru transportat zăpada din curţile oamenilor şi alimente neperisabile (5.000 euro). Pe întreg parcursul zilei, aceştia au rămas în parohiile menţionate, ajutând la deblocarea gospodăriilor afectate, precum şi la eliberarea drumurilor laterale. Parteneriat cu Garnizoana Brăila În celălalt mare oraş al eparhiei, Brăila, a fost organizat un transport de alimente neperisabile, medicamente şi obiecte igienico-sanitare în valoare de peste 24.000 lei (4 tone). Acestea au fost donate de credincioşii parohiilor din municipiul Brăila, în urma apelului făcut de preoţii slujitori. La această iniţiativă au răspuns cu promptitudine şi elevii Şcolii Gimnaziale "Ion Băncilă" din Brăila, care, coordonaţi de prof. Ana Maria Dumitriu, directoarea unităţii de învăţământ, şi prin implicarea cadrelor didactice, au colectat alimente şi obiecte de primă necesitate în valoare de 4.500 lei. Transportul a fost asigurat de cadrele militare din Garnizoana Brăila, prin care s-a realizat acest parteneriat filantropic şi care au ajutat la încărcarea alimentelor, precum şi la distribuirea lor. Tot Garnizoana Brăila a pus la dispoziţie şi mijlocul de transport. Alimentele au fost trimise către parohiile Târlele Filiu, Vişan, Câineni, Plăsoiu şi Zamfireşti, adică în zona în care se aflau şi cei care au plecat dimineaţă de la Arcelor Mittal, Galaţi. Acestea au fost distribuite familiilor aflate în dificultate prin grija preoţilor parohi şi a organismelor parohiale. (Pr. Gabriel Molocea) "Dragostea din inimi învinge gerul de afară" Situaţia dezastruoasă în care se află multe sate ale ţării din cauza viscolului i-a determinat şi pe conaţionalii noştri din Spania să îşi îndrepte privirile spre cei aflaţi în nevoie. Astfel, parohiile româneşti din Spania au pus la cale campania umanitară "Dragostea din inimi învinge gerul de afară" care se va desfăşura în fiecare parohie din Episcopia Spaniei şi Portugaliei în perioada 16 februarie - 2 martie 2012. Cei care vor să-şi ajute semenii aflaţi la grea încercare sunt îndemnaţi să aducă la biserică, după putinţă, alimente neperisabile: ulei, fasole, făină, zahăr, orez, conserve de carne şi/sau peşte, conserve de legume (mazăre, fasole etc.). Şi credincioşii Parohiei ortodoxe române "Acoperământul Maicii Domnului" şi "Sfinţii Cuvioşi Daniil Sihastrul şi Paisie de la Neamţ", din oraşul Jönköping - Suedia, Episcopia Europei de Nord, sunt alături de cei aflaţi în suferinţă. S-au organizat deja doua colecte: una dintre ele a ajuns la Parohia Valea Plopului, iar cealaltă va merge către cei aflaţi în judeţele greu încercate de ninsoare. "Acţiunea noastră va continua şi în perioada următoare, cu speranţa că mica noastră jertfă poate aduce alinare şi mângâiere în sufletul celor necăjiţi", a declarat pentru BASILICA părintele paroh Ovidiu-Theodor Băncilă. Colectă în SUA pentru ajutorarea celor înzăpeziţi Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Nicolae al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi a adresat preoţilor şi credincioşilor un apel pentru ajutorarea victimelor zăpezii şi gerului din România. Înalt Preasfinţia Sa a prezentat succint situaţia din zonele înzăpezite şi pericolul topirii zăpezii şi al inundaţiilor, ce pot produce multe alte pagube serioase. "Am rugămintea să organizaţi în următoarele duminici o colectă pentru victimele zăpezii şi gerului din România. Orice bănuţ poate fi de ajutor unei familii copleşite de lipsuri. Vă rog să trimiteţi banii colectaţi până la 11 martie la Centrul eparhial din Chicago, la parohiile din SUA, pe adresa Catedralei "Sfântul Gheorghe" din Windsor sau la parohiile din Canada. Suma totală colectată va fi trimisă la Patriarhia Română, în fondul special creat pentru ajutorarea celor care sunt în suferinţă", a precizat IPS Arhiepiscop Nicolae. (Ioan Buşagă) "Solidari cu cei aflaţi în suferinţă" Deşi vremea din ultimele zile s-a îmbunătăţit, mai multe localităţi din judeţul Giurgiu sunt încă afectate de căderile masive de zăpadă, informează episcopiagiurgiului.ro. Pentru a veni în sprijinul credincioşilor din satele izolate, părintele Edmond Nicolae Popa, consilier social, părintele Sabin Mâţ, protopop al Protoieriei Giurgiu, părintele Mihale Dan, protopop al Protoieriei Mihăileşti, alături de alţi preoţi din eparhie au mers joi, 16 februarie, în localităţile Cucuruzu, Carapancea, Valter Mărăcineanu, Stâlpu, Chirculeşti şi Angheleşti, unde au oferit persoanelor sinistrate pachete constând în alimente neperisabile (ulei, orez, paste făinoase, conserve, pâine şi apă). Pentru că în multe locuri nu s-a putut ajunge cu mijloacele de transport, pachetele oferite au fost distribuite cu ajutorul săniilor trase de cai. Acţiunea se înscrie în programul social-filantropic "Solidari cu cei aflaţi în suferinţă", demarat de Episcopia Giurgiului pentru ajutorarea credincioşilor din satele înzăpezite, fiind susţinută financiar din Fondul pastoral eparhial. (Gh.C.P.)