Activităţi catehetice la Bistriţa

Data: 14 Martie 2014

În cadrul Anului Omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi a Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la Bistriţa, sub îndrumarea protopopului Alexandru Vidican, are loc o serie de programe de catehizare a tinerilor privind participarea lor la Sfânta Liturghie, pregătirea pentru primirea Sfintei Taine a Împărtăşaniei şi implicarea lor în lucrarea filantropică a Bisericii. Grupul de elevi de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu“, implicaţi în concursul naţional de proiecte duhovniceşti „Sfânta Euharistie - Lumina Vieţii“ s-au întâlnit joi, 13 martie, la sediul Protopopiatului Bistriţa cu pr. Ştefan Borodi, implicat în proiect alături de profesoara de religie Andrea Pintilescu. Părintele le-a vorbit elevilor despre Sfânta Taină a Pocăinţei şi despre Sfânta Taină a Euharistiei, precum şi despre foloasele duhovniceşti ale primiri acestor Sfinte Taine. Apoi, cei 40 de copii au vizitat cantina socială „Sfânta Muceniţă Filofteia“ şi Centrul de zi pentru vârstnici „Sfântul Simeon“ de la sediul protopopiatului. Copiii s-au arătat impresionaţi de lucrarea filantropică a bisericii şi s-au arătat dornici să facă şi ei fapte bune pentru semenii lor aflaţi în dificultate. (Andreea Pâgleşan)