Activităţi cultural-filantropice în parohia craioveană Harşu

Data: 29 Decembrie 2014

Parohia craioveană „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ - Harşu din Craiova s-a pregătit în chip deosebit pentru primirea sfintelor sărbători ale Naşterii Mântuitorului Hristos. În întâmpinarea marelui praznic, parohienii, laolaltă cu părinţii slujitori, Viorel Dică - parohul bisericii şi conf. dr. Ioan Picu Ocoleanu, au organizat o serie de activităţi cultural-filantropice, menite să îmbogăţească viaţa misionară a comunităţii. Între acestea s-au numărat „Serile Harşu“, conferinţe duhovniceşti de tradiţie, organizate în fiecare zi de vineri din Postul Naşterii Domnului, după slujba Sfântului Maslu. Ultima întâlnire a avut loc în data de 19 decembrie, fiind marcată prin prelegerea scriitorului Constantin Pădureanu, membru al Uniunii Scriitorilor şi epitrop al Bisericii Harşu. Domnia sa a vorbit despre „Colindele şi tradiţiile ortodoxe în satul românesc“. În cadrul întâlnirii, corala Paraclisului Mitropolitan „Madona Dudu“ din Craiova, dirijată de diaconul profesor Alexadru Racu, a susţinut un concert de colinde. Şirul activităţilor închinate Naşterii Domnului a fost completat printr-o serie de activităţi filantropice, destinate copiilor nevoiaşi din parohie. Astfel, duminică, 21 decembrie, după Sfânta Liturghie, copiii de la „Casa Călimăneşti“ din Craiova, locaţie situată în vecinătatea Bisericii Harşu, au fost răsplătiţi cu daruri din partea bisericii, în schimbul frumoaselor colinde pregătite special pentru acest moment. În urmă cu o lună, tot alături de copiii de la „Casa Călimăneşti“, parohienii de la Harşu au întâmpinat Ziua Naţională a României, atunci când au fluturat împreună steaguri tricolore şi au intonat imnul „Deşteaptă-te, române!“.

În seara trecerii dintre ani, miercuri, 31 decembrie, credincioşii Parohiei Harşu, alături de cei doi preoţi slujitori, vor marca momentul calendaristic printr-o slujbă de Te Deum, programată pentru ora 23:30. (Diac. Ioniţă Apostolache)