Activități culturale și filantropice în Galați și Brăila
În Arhiepiscopia Dunării de Jos a debutat joi, 2 noiembrie, seria conferințelor pastoral-misionare din cel de-al doilea semestru al anului 2023, cu întâlnirea preoților din Protopopiatul Covurlui, care s-a desfășurat în localitatea gălățeană Pechea.
Conferința a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de slujitori în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Pechea, județul Galați, situată în vecinătatea sediului administrativ al protoieriei, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
Lucrările întrunirii s-au desfășurat tot în lăcașul de rugăciune și au fost centrate pe tema Anului comemorativ 2023, sub genericul „Toată suflarea să laude pe Domnul!”
Cei prezenți au putut admira și o expoziție cu obiecte tradiționale românești din colecția muzeală a Parohiei Pechea 2.
În aceeași zi, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Brăila a organizat o activitate social-filantropică pentru persoanele vârstnice de la Centrul de asistență paleativă „Sfânta Maria” din localitatea Baldovineşti, județul Brăila. 50 de beneficiari ai acestei instituții au primit lenjerii și huse pentru paturi, pilote, fețe de pernă, scutece pentru adulți, produse igienico-sanitare, scaun cu rotile pentru persoanele cu handicap locomotor și alte produse, precum și alimente neperisabile, ne-a transmis pr. consilier eparhial Rareș Bucur.
Valoarea ajutoarelor oferite de parohia brăileană prin această activitate filantropică a fost de 12.500 de lei și este o continuare a sprijinului oferit de aceeași parohie în luna februarie pentru alţi 50 de beneficiari din cadrul respectivului centru social.