Activităţi educative pentru copii şi tineret la Operă

Un articol de: Raluca Brodner - 17 Martie 2011

Opera Naţională Bucureşti (ONB) a lansat programul "Călătorie în lume operei", care se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani. Urmând modelul marilor teatre lirice europene, programul este gândit sub forma unui tur ghidat interactiv prin clădirea primei scene lirice a ţării.

Călătoria prin lumea operei a elevilor din şcoli şi licee începe din foaierele şi sala de spectacol ale instituţiei şi se termină dincolo de cortină, în culise, ateliere şi săli de repetiţie. Această aventură în lumea muzicii şi a dansului le oferă copiilor şi adolescenţilor şansa să descopere nu doar spaţiile care compun clădirea ONB, ci şi oamenii care lucrează aici, înţelegând astfel mai bine în ce constă munca celor care realizează producţii de operă sau balet. De asemenea, tinerii vizitatori au posibilitatea de a descifra toate elementele care compun un spectacol, de la libret şi partitură până la decoruri, costume sau lumini. Cele dintâi călătorii Grupurile, formate din maximum 25 de elevi, participă la program însoţite de un cadru didactic. Conţinutul prezentărilor, structura vizitei şi activităţile interactive (microateliere de desen, vizionări de fragmente de spectacole/filme, dezbateri etc.) sunt adaptate în funcţie de vârsta participanţilor. Durata tururilor ghidate interactive este de aproximativ o oră şi jumătate şi sunt prezentate de Mona-Silvia Timofte, colaborator al Muzeului Naţional de Artă al României - Secţia educaţie, comunicare, proiecte culturale şi marketing - şi lector al Fundaţiei Culturale "Calea Victoriei". Până acum, două grupuri de elevi s-au aventurat în lumea operei. Primul grup a fost format din elevele clasei a XI-a U a Colegiului Naţional Bilingv "George Coşbuc", care au vizitat teatrul liric bucureştean pe 9 martie, chiar în ziua debutării programului. A doua zi, pe 10 martie, a venit rândul elevilor clasei a IV-a B a Liceului Bilingv "Miguel de Cervantes" să cunoască clădirea operei şi pe oamenii ei. Etapa-pilot a programului "Călătorie în lumea operei" continuă în lunile aprilie şi mai, cu trei grupuri în fiecare lună. Potrivit organizatorilor, din stagiunea 2011-2012 programul va fi extins. Naşterea unei instituţii Clădirea actuală destinată exclusiv artei lirice a fost construită în 1953, însă despre Opera Română se vorbea cu mult înaintea existenţei acestei construcţii. Profesorul George Stephanescu, dirijor şi compozitor, este cel care a făcut posibilă fondarea companiei "Opera Română". Trupa lirică bucureşteană s-a lansat la 8 mai 1885, iar instituţionalizarea s-a petrecut mult mai târziu, în 1921, prima stagiune fiind deschisă cu grandiosul "Lohengrin", dirijat de George Enescu. Spectacolul inaugural al clădirii actuale a avut loc pe 9 ianuarie 1954, cu premiera operei "Dama de pică" de Ceaikovski, iar primul balet a fost "Coppelia", la 10 ianuarie 1954. Prima companie de balet bucureşteană apare abia în 1924, graţie maestrului coregraf Anton Romanovski.