Activităţi educative şi artistice la Reşiţa
Tinerii şi copiii de la Centrul de tineret „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Reşiţa au organizat în luna mărţişorului mai multe acţiuni sub coordonarea profesoarelor Ioana Haţegan, Nona Schinteie şi Crina Imbrescu. Aceştia au realizat în această săptămână o expoziţie dedicată mamelor cu mărţişoare şi felicitări realizate manual. O parte dintre creaţiile expuse au fost oferite în dar mamelor, iar celelalte au fost licitate în cadrul unui eveniment ce a avut loc la biserica parohială. Banii adunaţi îi vor ajuta pe tineri şi copii să viziteze anul acesta mai multe mănăstiri din judeţul Caraş-Severin şi nu numai. În perioada următoare, coordonatorii, împreună cu tinerii, vor pregăti pricesne şi o piesă de teatru pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti. Copiii şi tinerii de la Centrul de tineret „Sfântul Ierarh Nicolae“ îşi desfăşoară activităţile într-o sală special amenajată în curtea bisericii Parohiei „Schimbarea la Faţă“ din cartierul Govândari al municipiului Reşiţa. Prin atelierele, spectacolele şi manifestările artistice, întâlniri pe diverse teme, tabere sau excursii tematice şi, nu în ultimul rând, acţiuni comune de participare la sfintele slujbe, centrul are scopul de a-i aduce pe cei tineri mai aproape de valorile Bisericii noastre. (Diac. Pavel Canea)