Activităţi pastoral-misionare şi filantropice în Arhiepiscopia Râmnicului
Arhiepiscopia Râmnicului a găzduit săptămâna aceasta mai multe activităţi pastoral-misionare şi filantropice. Astfel, marţi, 15 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit slujba de sfinţire a sediului administrativ al Protoieriei Călimăneşti, ca urmare a finalizării lucrărilor de restaurare şi înnoire.
Sediul Protoieriei Călimăneşti, județul Vâlcea, a fost sfinţit săptămâna aceasta de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Rânduiala liturgică a fost precedată de conferinţa pastoral-misionară de toamnă a clericilor de la parohiile Protoieriei Călimăneşti, care a avut loc în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a Parohiei Călimăneşti I. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Râmnicului i-a felicitat pe părintele protoiereu Nicolae Laurenţiu Ceauşu şi pe toţi cei care au contribuit la finalizarea lucrărilor de restaurare şi dotare a sediului administrativ al Protoieriei Călimăneşti, care au început în anul 2015.
Tot săptămâna aceasta, Parohia Călimănești I a organizat o nouă activitate filantropică dedicată celor 50 de elevi cu rezultate bune la învățătură din cadrul Școlii Gimnaziale „Șerban Vodă Cantacuzino” din oraș. „Prin derularea acestui proiect ne-am dorit să păstrăm și să promovăm în rândul noilor generații cultura locală, să cunoască monumentele bisericești importante și mai ales să fie familiarizați cu spiritualitatea din zona Olteniei de sub munte, pentru ca în viitor să valorifice specificul culturii noastre tradiționale și al trăirii duhovnicești”, a spus părintele protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu, parohul Bisericii Călimănești I.
Membrele Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe din Vâlcea au organizat zilele trecute acțiuni social-filantropice pentru copii și persoane vârstnice din așezămintele sociale din municipiul Râmnicu Vâlcea. Una dintre acţiuni a avut loc la Centrul social „Andreea” din Râmnic, unde copiii au fost purtați în lumea poveștilor prin grija doamnei psihoterapeut Nora Rotomeza. A fost vizitat, de asemenea, şi căminul pentru persoane vârstnice din Ostroveni.