Activităţi social-filantropice la Parohia „Dobroteasa“

Data: 22 Martie 2010

Parohia "Dobroteasa" din Protoieria III Capitală va derula, cu ocazia Praznicului Bunei Vestiri, hramul principal al bisericii, câteva activităţi pastoral-misionare, social-filantropice şi culturale. Cu acest prilej la această parohie va avea loc o expoziţie de pictură bisericească - icoane pe sticlă realizate în cadrul Cercului de pictură "Pârvu Mutu" al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a cărui activitate se desfăşoară sub oblăduirea Parohiei "Dobroteasa". La acest moment de sărbătoare va avea loc şi deschiderea oficială a cercului de pictură "Buna Vestire" al Parohiei "Dobroteasa". Slujba hramului, Vecernia, Sfânta Liturghie" şi evenimentele festive vor fi înfrumuseţate de participarea grupului de muzică bizantină "Evloghia", condus de părintele Diacon Marius Militaru, la Vecernie şi Sfânta Liturghie. Tot în cadrul momentelor desfăşurate cu prilejul hramului elevii Şcolii nr. 81 din sectorul 1 vor prezenta piesa de teatru "Buna Vestire". Pentru desfăşurarea acestor evenimente, Parohia "Dobroteasa" a încheiat un protocol de colaborare. Pentru credincioşii prezenţi la sărbătoarea hramului vor fi pregătite 800 pachete alimentare.