Actrița Alice Caracostea ne-a părăsit
O veste tristă de la Teatrul Național din București: actrița Alice Caracostea a părăsit această lume, la vârsta de 49 de ani. Anunțul a fost făcut chiar de către colegii săi, care au scris: „Cu tristeţe şi durere anunţăm trecerea în galeria nemuritoare a actorilor care ne-au părăsit a colegei noastre Alice Caracostea, o actriţă minunată, care s-a dăruit scenei şi care a încântat publicul în numeroase spectacole ale TNB. Suntem alături de familia îndoliată. Dumnezeu să o aibă în pază!”
Actrița s-a născut la 28 octombrie 1967, a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, promoţia 1994, la clasa profesorilor Dem Rădulescu şi Dinu Manolache. Debutul său a fost consemnat într-o iubită comedie: „Titanic Vals” de Tudor Muşatescu, în regia lui Mihai Berechet, în anul 1983. Numele său a apărut pe afişele unor spectacole celebre și a jucat sub conducerea regizorală a unor nume consacrate, precum Victor Ioan Frunză, Gelu Colceag, Ion Cojar şi Dinu Cernescu. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu, azi, 5 septembrie 2017, la ora 12:00.