„Adevărata credință se poartă în suflet, cu discreție”

Este considerat unul dintre marii duhovnici români, sub epitrahilul căruia oameni din țară și din străinătate își gă­sesc încredințarea în marea milostivire a lui Dum­nezeu. Neobosit mărturisitor al lui Hristos, părintele arhimandrit Ciprian Gră­dinaru, Eclesiarhul Pa­­racli­sului Catedralei Mân­tuirii Neamului, este un foarte bun cunoscător al sufletului uman. Învățămintele sale au crescut duhovnicește ge­ne­rații de credincioși, iar o parte dintre acestea pot fi des­prin­se din interviul pe care ni l-a acordat.

Care considerați că este marea dramă a omului contemporan?

Omul de astăzi caută mult în exteriorul lui. Vrea să vadă în depărtare și uită să privească în interiorul său. Evită să se întâlnească cu el însuși. Cea mai grea întâlnire pe lumea aceasta este întâlnirea omului cu propria lui persoană, deoarece conștiința din noi este glasul lui Dumnezeu. Drept urmare, de multe ori, omul devine propriul lui dușman prin felul său de a fi, de a gândi, de a percepe lumea. Găsim soluții pentru alții, dar nu și pentru noi, deoarece nu vrem. Amânarea este un mare păcat!

Ce determină această amânare și cum o putem evita?

Lipsa de credință, lașitatea și conștiința lui Cain, care nu este altceva decât fuga dată de păcatul săvârșit. Omul fuge de Dumnezeu și de el însuși. Conștiința păcatului este conștiința căderii lui Adam din Rai, cel ce fugea de Dumnezeu.

Sfinții Părinți ne învață că rugăciunea este împărăteasa și izvorul faptelor bune. Prin rugăciune, harul lui Dumnezeu se pogoară în inima omului, în mintea lui, iar primul semn, primul dar al sfințeniei este discernământul sau dreapta judecată. Mintea și sufletul sunt conduse de darul lui Dumnezeu, care ne învață ce să facem spre mântuire. Rugăciunea nu este altceva decât vorbirea cu Dumnezeu. Ce poate fi mai frumos decât să stai de vorbă cu Ziditorul creației? De aici și motivația pentru care creștinii și monahii iubitori de Dumnezeu au preferat să tacă și să se roage mai mult. Asta i-a determinat să plece în pustie, să se retragă în mănăstiri, să ducă o viață dăruită în exclusivitate lui Dumnezeu. A-L iubi pe Dumnezeu este cel mai frumos sentiment! A face o faptă plăcută în fața Lui este unul dintre gesturile care înnobilează sufletul. De aceea un călugăr sau un bun creștin nu va face altceva decât să aibă o conștiință vie și permanentă care întreabă: „Oare Îi place lui Dumnezeu ceea ce fac eu acum?” Gândul acesta contează foarte mult - să am conștiința trează, care să mă oprească la timp de la păcat, semn că darul lui Dumnezeu este spre mine.

Când conștiința devine oarbă și inima se împietrește, ce e de făcut?

Se ajunge la conștiință mortificată sau oarbă și la inimă împietrită din cauza păcatelor și a indiferenței noastre. Un mare dar pe care ni l-a lăsat Dumnezeu nouă, oamenilor, spre deosebire de celelalte creaturi, este libertatea. Depinde de fiecare cum o folosește. Smerenia este o mare virtute a creștinismului. Când nu clădești faptele bune pe temelia smereniei, totul se năruie. Celui smerit Dumnezeu îi dă har, celui mândru îi stă împotrivă. Nimic nu smerește mai mult sufletul unui om îngâmfat decât necazul. Sunt lucruri în această lume pe care mintea și puterea omenească nu le pot înțelege și face, doar mila lui Dumnezeu le poate împlini. Dumnezeu dă mântuirea celor care o caută. Dumnezeu nu bagă pe nimeni cu forța în Rai, pentru că nu ar sta, nu s-ar regăsi. Atât Raiul, cât și iadul încep din lumea aceasta. Un om care după puterea și voința lui caută să facă voia lui Dumnezeu totdeauna va căuta să ducă o viață plăcută Lui. Adevărata credință se poartă în suflet, cu multă discreție, fără spectacol sau fără să fie folosită în scopuri meschine. Râvna pentru mântuire depinde de voința fiecăruia, pentru că se spune în Psaltire: „Râvna casei Tale m-a mâncat, și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea”. Dorința de mântuire, sălășluită în suflet, declară război diavolului, care mă lasă să fac orice pe lumea asta, numai să nu caut mântuirea.

Un om cu frică de Dumnezeu, care dorește să se mântuiască, va avea o conștiință curată și, după puterea lui, își va căuta mântuirea. Dacă eu nu vreau să postesc, altul nu poate să postească pentru mine, dacă eu nu merg la Biserică, altul nu poate merge la Biserică pentru mine. Din fericire, poporul român, în toată frământarea lui, și-a păstrat evlavia. Fiecare etapă a istoriei a avut sacrificiile, necazurile și încercările ei, dar un creștin, care are nădejdea mântuirii, trece peste toate, căci știe că viața aceasta nu este decât o trecere și o pregătire pentru veșnicie. Oamenii, indiferent de cultură, condiție socială, educație, își pun nădejdea în Dumnezeu. Cine se ține de Biserică și se roagă nu este lepădat din brațele Maicii Domnului.

Trăim vremuri în care singurătatea, însingurarea, indiferența fac tot mai multe victime. Cât de importantă este relația cu semenii noștri în economia mântuirii?

Mântuitorul a spus că toate legile și poruncile stau în cuvintele: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și din toată puterea ta” și „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Modul de judecată va fi aproapele nostru. Nu o să ne întrebe Dumnezeu de ce nu am făcut minuni. Totul se va raporta la aproapele nostru. El va spune: „În temniță am fost și nu ați venit la Mine, bolnav am fost și nu M-ați cercetat, însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau”. Cine nu poate iubi nu-L are pe Dumnezeu în sufletul lui.

Aveți o experiență impresionantă ca duhovnic. Dacă ar fi să identificați unul din marile păcate care macină sufletul omului de astăzi, care ar fi acela?

Mântuitorul nu a condamnat alte păcate cum a condamnat dedublarea, fățărnicia: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici!” Din lașitate și pentru că și-a urmărit interesul, omul a căutat dintotdeauna să pară ceea ce nu este. Dar Dumnezeu, Care cunoaște inima fiecăruia, răsplătește după inima fiecăruia. La Prorocul Isaia, Dumnezeu spune: „Iadul este gol înaintea Mea, cum nu și inimile oamenilor?” De ochiul, de iubirea sau de mânia lui Dumnezeu nimeni nu poate scăpa.