Adevărata pocăință

Un articol de: Dumitru Păduraru - 23 Iunie 2015

Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii, zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei. Atunci a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit. (Matei 11, 16-20)

***

Domnul Iisus Hristos a mustrat pe locuitorii din Capernaum sau Horazin care, deşi au fost martori ai multor minuni săvârşite de El, nu s-au dezis de viaţa păcătoasă pe care o duceau. Cei care nu s-au pocăit în ziua judecăţii vor fi îndepărtaţi de la faţa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă să trăieşti veşnic în „întunericul cel mai din afară”, acolo unde „este plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. Dacă Domnul Hristos ar trece astăzi prin satele şi prin oraşele în care locuim şi ar privi la faptele noastre, oare ce cuvinte ar avea de spus? Ne-ar privi cu bunătate sau suntem pasibili de mustrare? Precizăm că atunci când vorbim de pocăinţă nu ne referim la cei care se autointitulează pocăiţi, la cei care fac paradă şi spectacol dintr-o falsă pocăinţă. Pocăinţa înseamnă spovedanie sinceră, renunţare la păcatele săvârşite şi angajarea într-o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Un om care se pocăieşte va arăta acest lucru lui Dumnezeu prin frângerea inimii şi prin părerea de rău pentru păcatele săvârşite.