Admitere și examen de atestat la Seminarul din București

Un articol de: Marius Nedelcu - 24 Mai 2017

Zilele acestea se desfășoară la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București examenul de admitere pentru absolvenții de școală generală care vor să studieze aici. De asemenea, luni, 22 mai, elevii din ultimul an al seminarului bucureștean au susținut examenul de competențe profesionale la finalul studiilor liceale.

La Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București se desfășoară astăzi proba orală a examenului de admitere, sesiunea mai 2017. Candidații sunt evaluați de comisie, urmărindu‑se dicția, prin rostirea unei rugăciuni, și aptitudinile muzicale prin intonarea unei cântări religioase, a unui cântec patriotic, verificarea auzului muzical prin luarea tonului după pian și prin intonarea Gamei Do major, a arpegiului și a unor sunete din gamă, verificarea simțului ritmic. Pe 26 mai se va desfășura proba scrisă a examenului de admitere, în care sunt verificate cunoștințele teologice ale candidaților. De asemenea, luni, 22 mai, elevii din ultimul an de la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti au susținut examenul de competențe profesionale, la încheierea studiilor teologice liceale. Comisia de examen a fost prezidată de pr. lect. univ. dr. Aurel Mihai, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Examenul a fost format din două părți: o probă practică la disciplinele Tipic/Liturgică, Muzică bisericească și Omiletică/Catehetică, iar a doua probă a constat în prezentarea unei lucrări științifice, întocmită sub coordonarea unui părinte profesor de la Catedra de discipline teologice. Acest examen reflectă nivelul de cunoștințe teologice al elevilor, după parcurgerea celor patru ani de studiu.

„Examenul realizează o evaluare a competențelor pe care elevii seminariști le‑au dobândit în timpul celor patru ani de studiu. La finalizarea studiilor liceale, seminarișii trebuie să aibă competențe necesare pentru a putea sluji pe treapta de cântăreț bisericești, de catehet sau în alte responsabilități corespunzătoare pregătirii lor care li se acordă în Biserică”, a spus părintele vicar Mihai Aurel. La examenul de competențe profesionale au participat 37 de absolvenți ai seminarului bucureștean. „Absolvenții s‑au prezentat la un nivel foate bun, au răspuns bine întrebărilor comisiei și fiecare dintre ei a susținut la final o lucrare folosind o bibliografie adecvată după un plan ales împreună cu profesorii îndrumători”, a spus pr. prof. Marian Colțan, directorul Seminarului Teologic Ortodox din București.