Adunare eparhială la Alba Iulia
În sala de conferințe a căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, s-a desfășurat, la 25 ianuarie, şedința anuală a Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
La Consiliul eparhial, membrii organismului, clerici și mireni, au prezentat principalele activități derulate în anul 2023. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a urmat întrunirea membrilor Adunării eparhiale pe comisii de specialitate, lucrările fiind conduse de către părinții consilieri eparhiali.
În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din incinta Mănăstirii „Hristos Pantocrator”, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de Te Deum, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile ce au fost revărsate asupra clericilor și credincioșilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei pe parcursul anului precedent. Ierarhul, în calitate de președinte al Adunării eparhiale, a adresat, apoi, un cuvânt de bun-venit membrilor acestui organism eclesial deliberativ.
În cadrul Adunării eparhiale au fost prezentate rapoartele generale anuale, fiind evidenţiate obiectivele care au fost atinse în anul 2023. De asemenea, au fost reliefate oportunitățile privind dinamizarea misiunii pastoral-misionare și cultural-filantropice în noul an.
La finalul acestei reuniuni anuale, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a adresat mulțumiri tuturor membrilor din cuprinsul Consiliului eparhial și al Adunării eparhiale pentru activitatea desfășurată pe parcursul anului precedent.
„Cu toţii ne-am străduit să manifestăm o vieţuire după standardele Evangheliei şi să susţinem dinamismul slujirii în via Domnului. În felul acesta, Eparhia de Alba Iulia este un centru de iradiere pastorală, culturală şi filantropică, spre folosul multora”, a subliniat ierarhul.