Adunarea Eparhială şi Consiliul Eparhial ale Arhiepiscopiei Iaşilor s-au întâlnit în şedinţă de lucru

Data: 14 Iulie 2008

▲ În deschiderea şedinţei, a fost evocată lucrarea plină de roade binecuvântate pe care Arhiepiscopia Iaşilor a desfăşurat-o sub arhipăstorirea actualului Patriarh al Bisericii noastre, Daniel, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei ▲ Sâmbătă, Adunarea Eparhială a decis asupra modalităţilor de operare a rectificărilor bugetare ale Centrului Eparhial Iaşi ▲

În sala „Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi, s-au întrunit, sâmbătă 12 iulie, în şedinţă de lucru, Adunarea Eparhială şi Consiliul Eparhial ale Arhiepiscopiei Iaşilor. Evenimentul a fost precedat de o slujbă de Te-Deum, oficiată începând cu ora 12:30, în Biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană. Această şedinţă de lucru a Adunării Eparhiale a fost convocată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în temeiul articolului 88, litera e, din Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române. „Pe ordinea de zi a Adunării Eparhiale s-au înscris unele aspecte ce decurg din aplicarea prevederilor noului Statut, cum ar fi desemnarea membrilor care vor reprezenta Arhiepiscopia Iaşilor în Consistoriul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei sau modificarea denumirilor comisiilor Adunării Eparhiale, în conformitate cu noile prevederi statutare. De asemenea, Adunarea Eparhială a decis asupra modalităţilor de operare a rectificărilor bugetare ale Centrului Eparhial Iaşi. Pe ordinea de zi a Consiliului Eparhial s-au aflat unele probleme specifice, care ţin de competenţa acestui organism, în conformitate cu prevederile articolului 98 din Statutul Bisericii noastre“, informează un comunicat de presă, remis de Secretariatul Centrului Eparhial Iaşi. Cu prilejul convocării, pentru prima dată, în calitatea sa de arhipăstor în Arhiepiscopia Iaşilor, a Adunării Eparhiale, evocând bogata activitate, pe toate planurile, a eparhiei, IPS Mitropolit Teofan a transmis, în numele membrilor Adunării Eparhiale, o scrisoare de recunoştinţă Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care, timp de 18 ani, a fost Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit în Moldova. ▲ „Recunoştinţa şi profundul respect pentru jertfelnica slujire a Preafericirii Voastre în Moldova“ ▲ Mesajul de recunoştinţă al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor către PF Patriarh Daniel ▲ Cu frăţească dragoste, Vă aducem la cunoştinţă că în data de 12 iulie 2008, în Sala „Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi, s-a întrunit în şedinţă de lucru Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor. În deschiderea şedinţei a fost evocată lucrarea plină de roade binecuvântate pe care Arhiepiscopia Iaşilor a desfăşurat-o sub înţeleapta arhipăstorire a Preafericirii Voastre, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Ne-am exprimat, de asemenea, speranţa că Dumnezeu ne va întări şi ajuta pentru a continua activităţile bogate, în plan misionar, pastoral, cultural sau social-filantropic. Membrii Adunării Eparhiale au dorit să exprime, prin intermediul acestui mesaj, recunoştinţa şi profundul respect pentru jertfelnica slujire a Preafericirii Voastre în Moldova şi să Vă transmită, în numele clericilor şi credincioşilor de pe cuprinsul Eparhiei Iaşilor, cele mai sincere urări de sănătate, zile îndelungate, cu bucurii şi mult ajutor în lucrarea arhipăstorească pe care o desfăşuraţi spre slava Preasfintei Treimi şi spre binele Bisericii Ortodoxe Române. Cu frăţească întru Hristos îmbrăţişare, Preşedintele Adunării Eparhiale, † Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei