Agenda culturală 18 - 24 decembrie

Un articol de: Anca Tuică - 18 Decembrie 2018

18 decembrie – ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și copii din Programul Național Cantus Mundi vor susține un concert extraordinar de Crăciun la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Dirijor Anna Ungureanu.

19 decembrie – Orchestra de Cameră Radio prezintă de la ora 19:00, la Sala Radio, un concert 100% Vivaldi, al cărui punct culminant va fi celebra lucrare „Gloria” în Re major, un prilej de a intra în atmosfera sărbătorii Crăciunului. Invitați speciali: Toufic Maatouk, dirijor al Orchestrei Filarmonicii Libaneze, și soprana Rodica Vica, artistă cunoscută pe plan internațional.

20 decembrie – Este ultima zi când mai puteți vizita în Iași, la Muzeul Municipal, expoziția de pictură „Memorie, jertfă și înălțare” semnată de artistul Mihai Coțovanu.

21 decembrie – La Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara, ora 19:30, spectacolul „Vienna Classic Christmas”, susținut de Strauss Festival Orchestra Vienna.

22 decembrie – „Lacul lebedelor”, ora 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Trupa de balet este celebra St. Petersburg Classical Ballet. Muzica: P.I. Tchaikovski. Libretul: Vladimir Berghicev şi Vasilie Gheltzer. Coregrafia: Marius Petipa şi Lev Ivanov. Scenografia: Evgenii Gurenco. Aceeași trupă de balet poate fi văzută pe data de 24 decembrie și la Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19:00.

23 decembrie – Teatrul Naţional pentru Copii, spectacol-proiect iniţiat de Fundaţia Abracadabra, condusă de actorul Marian Râlea, la Teatrul Național din București, Sala Media, ora 11:00.