„Agenţiile de rating au avut dreptate, dar ne-au penalizat prea tare“
Agenţiile de rating au semnalat corect problemele din România, pentru că imaginea ţării „se vedea foarte rău“, cu un deficit extern mare şi dezbateri interne de creştere a salariilor cu 50%, a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
„Este evident că agenţiile de rating au avut dreptate, dar poate că ne-au penalizat prea tare. Imaginea de afară se vedea foarte rău, cu dezbaterea din România, să ai deficit extern foarte mare şi să vorbeşti de creşteri salariale cu 50%“, a spus Isărescu. El a explicat că situaţia era cu atât mai dificilă cu cât toţi analiştii reclamau că deficitul nu este rezultatul investiţiilor, ci al supraîncălzirii, al consumului şi al cheltuielilor publice exagerate. Pe de altă parte, guvernatorul BNR a criticat din nou unele analize „interesate“, care plasează România cu risc de încetare a plăţilor, alături de alte state din zonă, care au probleme mult mai mari.