Agricultorii primesc banii pentru motorină
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 16.03.2016 efectuează plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură în conturile solicitanților înscrise în cererile de plată. Plata se face conform unui ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Ministerului Finanţelor prin care au fost aprobate cantităţile de motorină utilizate în trimestrul IV al anului 2015. Plăţile acoperă acciza pentru 56.300 tone de motorină. „Ajutorul de stat sub formă de rambursare se acordă ca diferență dintre rata accizei standard de la titlul VII - Accize și alte taxe speciale din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și rata accizei reduse prevăzută la art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură”, se arată într-un comunicat APIA. Valoarea accizei a fost de 1,7975 lei/litru pentru anul 2015, și pentru anul 2016 rămâne identică. Plata se efectuează pentru 10.795 de beneficiari, cu o valoare de 100 milioane de lei, pentru o cantitate totală de 56,3 mii tone de motorină.