Ajutor de la stat pentru proprietarii de păduri din arii protejate
Proprietarii de păduri cu funcţie de protecţie sau din arii protejate ar putea primi compensaţii de până la 500 de euro/ha/an pentru masa lemnoasă pe care aceştia nu o pot recolta, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, pus în dezbatere de Ministerul Mediului, scrie Mediafax. Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt proprietarii de păduri şi asociaţiile de proprietari de păduri pe ale căror terenuri forestiere există restricţii de mediu aplicabile activităţilor forestiere, care sunt stabilite prin amenajamentele silvice, sumele acordându-se în cuantumuri maxime de 500 de euro/hectar/an în perioada iniţială care nu depăşeşte cinci ani şi de maximum 200 de euro/hectar/an în perioada ulterioară, se arată în proiectul citat de agenția de presă amintită. Schema de ajutor se va acorda anual până la 31 decembrie 2020, inclusiv. Valoarea totală maximă aferentă schemei de ajutor pentru perioada 2015-2020 este estimată la 297 milioane de lei şi se suportă de la bugetul de stat. (Oana Nistor)