Ajutor suplimentar pentru producătorii de piersici şi nectarine
Producătorii europeni de piersici şi nectarine vor primi un ajutor suplimentar în valoare de 12,8 milioane de euro, care se va adăuga celor 70 de milioane de euro furnizate deja la începutul sezonului, având în vedere dificultăţile de pe piaţă cu care s‑au confruntat în vara acestui an, a anunţat Comisia Europeană. Executivul comunitar a precizat că noile ajutoare vor finanţa scoaterea pe piaţă a 35.020 de tone de nectarine şi piersici. Banii sunt destinaţi producătorilor greci, italieni şi spanioli care nu au putut să îşi vândă produsele, iar măsura se va aplica retroactiv din data de 3 august. Producătorii europeni de fructe şi legume vor continua să beneficieze şi de alte măsuri din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), precum plăţile directe, finanţarea dezvoltării rurale şi sprijin financiar pentru organizaţiile de producători, care se ridică la un total de aproximativ 700 milioane de euro pe an.