Al şaselea Patriarh - un an de la întronizare

În ultima duminică din luna septembrie a anului 2007, la Catedrala patriarhală din Bucureşti se desfăşura ceremonia de întronizare a celui de-al şaselea patriarh al Bisericii noastre. În cadrul slujbei de Te Deum, Părintele Patriarh Daniel primea din partea mitropoliţilor români însemnele patriarhale, după care era aşezat în tronul celei mai înalte slujiri din Biserica noastră. În cadrul şedinţei solemne ce a urmat în Aula Palatului patriarhal, noul Întâistătător a primit zeci de mesaje de felicitare, iar în cursul după-amiezii, preşedintele României, Traian Băsescu, îi oferea Patriarhului ordinul Steaua României în grad de mare cruce. Ceremonia de întronizare a celui de-al şaselea Patriarh al României va rămâne pentru multă vreme de acum înainte unul dintre cele mai ample evenimente din Biserica noastră.

La întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române au fost prezente 30 de delegaţii din străinătate, dintre care 16 ortodoxe.

Ceremonia de întronizare a debutat cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de mitropoliţii din Biserica noastră în prezenţa ierarhului ce avea să fie întronizat, a membrilor Sfântului Sinod, a invitaţilor din străinătate, a celor mai importante personalităţi ale Statului român, a zeci de clerici din eparhiile româneşti, precum şi a altor delegaţi ai comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, altor personalităţi din viaţa publică şi a mulţimii de credincioşi. După Sfânta Liturghie, a urmat slujba de Te Deum, slujbă ce stă la baza momentului întronizării patriarhului.

În cadrul ceremoniei, a fost citită Gramata sinodală, semnată de toţi membrii Sfântului Sinod al BOR. Aceasta surprinde calităţile noului patriarh, „care s-a arătat vrednic de chemarea la această înaltă demnitate prin statornicia în mărturisirea dreptei credinţe, a sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit, prin pilduitoarea şi întreita slujire învăţătorească, sfinţitoare şi conducătoare ca arhiereu al lui Hristos, prin neobositul zel misionar, prin larga lucrare pastorală şi social-caritativă în slujba păstoriţilor, prin promovarea, întărirea şi înnoirea lucrării administrative bisericeşti în Arhiepiscopia Iaşilor”. Au fost reliefate, de asemenea, activitatea ca profesor, fondarea de instituţii teologice, culturale şi social-caritative.

Noul Patriarh a fost invitat apoi pe solee, în faţa Sfântului Altar, pentru a primi din partea mitropoliţilor români însemnele patriarhale: mantia, crucea pectorală, engolpionul cu icoana Maicii Domnului, engolpionul cu chipul Mântuitorului, culionul şi camilafca albă cu cruce şi toiagul arhipăstoresc. Apoi, noul Patriarh a fost aşezat în tronul celei mai înalte slujiri din Biserica Ortodoxă Română.

„Persoană cu educaţie teologică excepţională”

În cadrul primului cuvânt rostit în noua sa calitate, Patriarhul Daniel vorbea despre misiunea arhiereului cu trimitere la marii păstori ai Bisericii, arătându-se conştient de responsabilitatea pe care o primea, precizând că aceasta este „o sarcină grea, purtată pe umeri slabi”.

Printre direcţiile schiţate în planul pastoral misionar, Preafericitul Părinte Daniel a făcut referire la păstrarea, preţuirea şi cultivarea moştenirii spirituale luminoase pe care a lăsat-o fericitul întru pomenire părintele nostru patriarh Teoctist. În acest context, la numai două luni de la întronizare, pe 29 noiem-brie, Patriarhul românilor, alături de membrii Sfântului Sinod, punea piatra de temelie a Catedralei Mântuirii Neamului, un vis sfânt de mai bine de un secol al românilor, pentru care patriarhul Teoctist a iniţiat zeci de demersuri.

De asemenea, în cuvântul său, Patriarhul Daniel făcea referire la promovarea comuniunii frăţeşti, a co-responsabilităţii şi a conlucrării cu toţi ierarhii din Sfântul Sinod, precum şi la intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile lăcaşurilor de cult, prin intermediul a două reţele bisericeşti ortodoxe la nivel naţional şi anume: radio şi televiziune, precum şi un cotidian al Bisericii.

Astfel, pe 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie din Basarabi, ocrotitorul Bucureştilor, Părintele Patriarh, alături de mai mulţi membri ai Sfântului Sinod, sfinţea sediile studiourilor de radio şi televiziune ale Patriarhiei Române. Peste câteva luni, la începutul acestui an, Preafericirea Sa a pus bazele primului Centru de Presă al Bisericii Ortodoxe Române, Basilica, care cuprinde Radio Trinitas, TV Trinitas, „Ziarul Lumina”, Agenţia de Ştiri Basilica şi Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Sărbătoarea de la Patriarhie din urmă cu un an continua cu şedinţa solemnă a Sfântului Sinod, în cadrul căreia participanţii din ţară şi din străinătate şi-au prezentat mesajele de felicitare. PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, i-a urat noului Patriarh al României arhipăstorire îndelungată şi rodnică, precizând că „bucuria Bisericii mame sporeşte datorită faptului că o persoană cu educaţie teologică excepţională a fost chemată de Dumnezeu să-şi asume responsabilitatea de a sluji drept-credinciosul popor român”.

Fondator de instituţii

Preafericitul Părinte Daniel are 57 de ani şi s-a născut la Dobreşti, judeţul Timiş. A studiat la Strasbourg şi Freiburg, apoi a fost lector la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveţia). A intrat în monahism în anul 1987, a fost consilier patriarhal, director al Sectorului „Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic”, precum şi conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic din Bucureşti. În martie 1990 a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, iar în iunie, acelaşi an, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. După 17 ani de păstorire rodnică, la 12 septembrie 2007, a fost ales Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În activitatea de până acum, PF Părinte Patriarh Daniel s-a remarcat ca fondator de instituţii, fondator de publicaţii, organizator de simpozioane, colocvii, congrese şi expoziţii, iniţiator, sprijinitor şi coordonator de programe sociale, culturale şi educative. A înfiinţat şi susţinut mai multe instituţii de învăţământ teologic, facultate şi seminarii, în Arhiepiscopia Iaşilor, în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, mai multe asociaţii social-filantropice şi centre cultural-pastorale.

În timpul în care a fost Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul Părinte Patriarh a înfiinţat peste 300 de parohii, 40 de mănăstiri şi schituri, cinci protopopiate şi a iniţiat şi susţinut construirea a peste 250 de biserici noi. De asemenea, a organizat aniversări, comemorări şi proclamări de canonizare în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În timpul arhipăstoririi sale în Moldova, pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iaşi a căpătat o amploare deosebită, numărându-se printre cele mai mari pelerinaje ale Ortodoxiei.

Recunoştinţă pentru persoanele de la care a învăţat

Ori de câte ori este întrebat, Părintele Patriarh vorbeşte cu recunoştinţă despre persoanele care l-au impresionat în timpul şcolilor pe care le-a urmat. Într-un interviu realizat de Corneliu Ştefanache în anul 2005, pentru revista „Însemnări ieşene”, cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de atunci şi publicat la 1 iulie 2006 şi în „Ziarul Lumina”, Patriarhul spunea că „fiecare şcoală m-a influenţat într-un anume fel, începând mai ales cu liceul «Coriolan Brediceanu» din Lugoj, unde am avut în general profesori în vârstă, erudiţi şi exigenţi, ca Liviu Roman, Dan Popescu, Ioan Teodori, Mihoveni ş.a.”. Profesorii de liceu i-au dăruit pasiunea pentru studii temeinice şi pentru orizont larg, spunea Preafericirea Sa.

La Institutul Teologic al Universităţii din Sibiu (1970-1974) l-a influenţat legătura profundă dintre studiu şi viaţa spirituală. Pe lângă viaţa liturgică intensă de acolo, l-a impresionat şi disciplina severă din internatul Institutului.

„Şi la Sibiu, am avut profesori în vârstă, cu studii solide, în general făcute la Cernăuţi: N. Neaga, Gr. Marcu, C. Sârbu, Ioan Zăgrean, Isidor Todoran, care era şi rectorul Institutului. Desigur şi unii profesori mai tineri, ca: pr. Mircea Păcurariu, pr. Ioan Ică, diac. Ioan Floca ş.a. m-au impresionat prin erudiţie şi exigenţă. La Sibiu, m-a impresionat şi atmosfera colegială intensă. Deşi condiţiile de cazare şi studiu erau mai modeste, era o atmosferă de intensă frăţietate, pe care au intensificat-o şi pelerinajele la mănăstiri ardelene, dar şi munca «voluntară», la cules de struguri sau de porumb, cerută de autorităţile de stat de atunci tuturor studenţilor Republicii Socialiste România. Vorba românului, tot răul poate fi schimbat în bine!”, explica Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de atunci.

La Bucureşti, în timpul studiilor de doctorat (1974-1976), urmate tot la zi, a avut profesori ca pr. Dumitru Stăniloae şi dl Nicolae Chiţescu, dar a cunoscut şi alţi profesori mari, ca: dl. Alexandru Elian, pr. I. G. Coman, pr. I. Rămureanu, pr. N. Şerbănescu ş.a. A învăţat şi de la duhovnici ca: părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, părintele Constantin Galeriu ş.a. De asemenea, „anii de doctorat în Franţa şi Germania (1976-1980), precum şi anii de profesorat în Elveţia (1980-1988), m-au influenţat prin dimensiunea internaţională a studiilor şi a experienţei didactice: dialogul cu teologi ortodocşi din Occident, dar şi cu romano-catolici, anglicani şi protestanţi, însă mai ales m-a impresionat rigoarea şi onestitatea academică a profesorilor şi studenţilor din Occident. Viaţa spirituală în Occident era mai puţin intensă, dar onestitatea academică în obţinerea titlurilor era mult mai mare decât la noi. Desigur, bibliotecile şi posibilităţile de cercetare sunt, de asemenea, mult superioare în comparaţie cu posibilităţile noastre. De aceea, valorile Ortodoxiei sunt apreciate când noi le prezentăm în mod competent, onest şi convingător”.

▲ „În el vedeam realizat într-o persoană vie ceea ce am citit în multe cărţi”

Preafericitul Părinte Daniel a intrat în monahism în anul 1987, la Mănăstirea Sihăstria. Slujba de depunere a voturilor monahale a avut loc în seara de 5 spre 6 august, în ajunul Schimbării la Faţă în paraclisul „Sf. Părinţi Ioachim şi Ana” al mănăstirii nemţene, în prezenţa obştei mănăstirii, a mai mulţi credincioşi, ai fraţilor candidatului la monahism, dar şi a câtorva clerici, invitaţi ai acestuia de la Bucureşti. L-a tuns în monahism stareţul mănăstirii, arhimandritul Victorin Oanele, iar naş de călugărie i-a fost părintele Cleopa Ilie. Patriarhul României de astăzi a fost fascinat de marele duhovnic de la Sihăstria încă din primul an de studii la teologie când a făcut, împreună cu studenţii de la Sibiu, o excursie la mănăstirile din Moldova (1971). Despre părintele său spiritual, Patriarhul spunea că „gândea şi trăia cu adevărat bisericeşte, era un învăţător talentat şi senin, bogat sufleteşte şi popular, care se ruga mult şi citea mult, pentru a se menţine în comuniune de gândire şi simţire cu Sfinţii Bisericii. Aceasta m-a fascinat ca teolog şi m-a făcut să-l iubesc. În el vedeam realizat într-o persoană vie ceea ce am citit în multe cărţi”.

▲ Cum se ajunge la inimile oamenilor simpli

În urmă cu un an, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române oferea un interviu lui Jürgen Henkel, pentru presa germană. În cadrul acestuia, printre altele, Patriarhul Daniel vorbea despre cum se ajunge la inimile oamenilor simpli: „Prin predicile şi cuvintele mele am încercat mereu să desluşesc oamenilor cât mai clar mesajul Evangheliei. Trebuie să turnăm în forma potrivită conţinutul nu întotdeauna uşor al Evangheliei. De exemplu, când întâlnesc în cadrul predicii termeni teologici precum «epicleză», încerc să-i explic de îndată. La întâlnirile cu oameni simpli, de la muncitori până la ţăranii de la sate, trebuie să reuşim să găsim limbajul potrivit. În România, oamenii se bucură când au prilejul să discute cu teologi, preoţi sau episcopi. Activitatea pastorală trebuie să ia în considerare în mod serios acest lucru”.

▲ „Un fiu al Bisericii devenit Părinte al ei”

După obţinerea unui doctorat la Strasbourg, la cel de-al doilea doctorat, susţinut la Bucureşti, Patriarhul nostru l-a avut ca îndrumător pe părintele Dumitru Stăniloae, pe care îl consideră, „mai întâi de toate, un dar de la Dumnezeu pentru Biserica Ortodoxă Română, dar şi pentru Ortodoxia universală”. Referindu-se la personalităţile care l-au impresionat pe parcursul vieţii sale, Părintele Patriarh spunea despre părintele Stăniloae că „era deodată un om savant şi un sfânt, care trezea admiraţie pentru adânca lui învăţătură şi impunea respect prin demnitatea seriozităţii sale spirituale de om care a trecut prin suferinţă şi care a cunoscut direct lucrarea lui Dumnezeu în viaţa sa. Era foarte harnic şi ascet, ca un călugăr matur, dar şi deschis spre dialog cu intelectualii, cu alte Biserici şi alte popoare (...). Era ca Sfântul Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu ori Nicolae Iorga, un bun român şi un om cu mare deschidere spre universalitate. Asemenea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, părintele Stăniloae este teologul iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii (...). A tradus şi a trăit Filocalia, nu în mănăstire, ci în lume. Se hrănea spiritual din lumina credinţei şi răspândea lumina prin cuvânt şi prin modul său de a fi. Un fiu al Bisericii devenit Părinte al ei! În conştiinţa celor care l-au cunoscut, el rămâne: părintele Stăniloae. Sunt foarte bucuros că am putut înfiinţa la Mitropolia din Iaşi, în 1995, o bibliotecă nouă care-i poartă numele, iar apoi am reuşit să-i dăm şi Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi numele părintelui Stăniloae. Această onoare obligă pe profesori şi studenţi să cunoască mai mult opera sa şi să continue lucrarea sa teologică misionară”.