Alăptarea, primul pas pentru o nutriţie echilibrată

Data: 05 August 2010

Studiile efectuate de IOMC (Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi a Copilului) arată că, pe plan naţional, un procent foarte mic, de numai 16% dintre copiii cu vârste cuprinse între o lună şi şase luni, beneficiază exclusiv de lapte matern. Perioada medie de alăptare este de 3,9 luni, în condiţiile în care specialiştii recomandă un minim de şase luni de alăptare. Primul pas în asigurarea unei nutriţii echilibrate pentru micuţi este informarea corectă asupra beneficiilor celei mai sănătoase hrane pentru bebeluşi: laptele matern. "Alimentaţia la sân este varianta ideală pentru nou-născuţi. Este foarte important ca mamele să conştientizeze faptul că laptele matern este perfect adaptat nevoilor nutriţionale ale sugarului şi protejează bebeluşul de infecţii microbiene sau virale", a declarat prof. dr. Marin Burlea, Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie. Într-o perioadă în care micuţul are nevoie de trei-patru ori mai multă energie decât un om matur (per kilogram), laptele matern răspunde perfect acestei necesităţi, asigurând o creştere sănătoasă, prin conţinutul în cantităţi echilibrate de grăsimi, carbohidraţi, proteine sau hormoni de creştere, susţin specialiştii. De asemenea, bebeluşii hrăniţi la sân sunt mult mai feriţi de infecţii microbiene şi virotice (infecţii gastrointestinale, urinare) şi unele boli (respiratorii şi digestive). Astfel, prin intermediul anticorpilor, hormonilor şi enzimelor din laptele matern, copilul îşi dezvoltă un sistem imunitar puternic. Un alt aspect foarte important este că laptele matern conţine nutrienţi numiţi oligozaharide prebiotice, care hrănesc bacteriile bune din stomacul copilului, combătând astfel potenţiale infecţii. De asemenea, alimentaţia la sân aduce beneficii şi mamei, unele dintre acestea fiind reducerea riscului cancerului la sân şi ovarian. Între 1 şi 7 august, la nivel mondial, se sărbătoreşte Săptămâna Alăptării.