Alfabetul duhovnicesc al cuviosului părinte Petroniu Tănase
Personalitate harismatică a monahismului românesc și athonit contemporan, părintele arhimandrit Petroniu Tănase (1914-2011), fost stareț al Schitului românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, a fost un adevărat avvă al vremurilor noastre. Chip al blândeții și al smereniei autentice, exersat în „limbajul” tăcerii și în arta rugăciunii, venerabilul stareț a fost un părinte duhovnicesc nu doar pentru viețuitorii din obștea athonită, ci și pentru pelerini - clerici și mireni -, care îl căutau și îi cereau sfatul, spre îmbunătățire morală.
În convorbirile sale duhovnicești cu viețuitorii schitului românesc, dar și cu pelerinii care „cercetau” Sfântul Munte Athos, părintele Petroniu Prodromitul identifica un adevărat „alfabet duhovnicesc”, simplu și având la bază cele mai simple reguli ale vieții duhovnicești, exprimate în cultivarea unor virtuți generale: postul, privegherile și ostenelile trupești1.
Referindu-se, mai întâi, la numele de „creștin”, pe care îl purtăm, duhovnicescul părinte athonit arăta că „la Botez primim două nume. Fiecare din noi purtăm un nume, dar cine știe că la botez noi primim nu unul, ci două nume? Unul este numele de botez propriu-zis: Ion, Vasile, Maria ș.a., pe care fiecare îl prăznuiește la vremea cuvenită; mai avem însă un nume de obște, de care dacă ne-ar întreba cineva, puțini am ști să-l spunem și pe care nu-l prăznuim niciodată. Sfânta Biserică însă a rânduit pomenirea lui chiar astăzi, 1 ianuarie - ziua numelui Mântuitorului Iisus Hristos. Or, toți cei care au crezut și cred în El și în Sfânta lui Evanghelie poartă numele Lui, se numesc hristiani, creștini, nume care vine de la numele lui Hristos. La botez, deci, odată cu numele de botez obișnuit, primim și numele lui Hristos, ne facem creștini”.
Numele de creștin, pe care îl purtăm, învăța părintele Petroniu, înseamnă:
- ascultare desăvârșită de Biserică: de poruncile lui Hristos și de mai-marii noștri;
- smerenie adâncă, cu care Însuși Domnul Hristos S-a îmbrăcat;
- răbdare în necazuri și încercări, cu mare încredere în Dumnezeu;
- împotrivire până la sânge față de păcat;
- dragoste fără margini față de Dumnezeu și de aproapele;
- credință neclintită.
Într-o formă deosebit de accesibilă atât monahilor, cât și celor care trăiesc în lume, cuviosul părinte alcătuise un program de viață duhovnicească. De la un „preot încercat”, care nu era altcineva decât părintele Dumitru Stăniloae, primise următoarele îndemnuri, pe care le transmitea și el mai departe: „Fii optimist, încrede-te fără rezervă în Pronia Dumnezeiască;
- Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulțumește pentru toate;
- Bucură-te dacă Domnul te-a găsit vrednic de încercare. Suferința este de trebuință și pentru cel care suferă și pentru mai binele lumii întregi;
- Nu te lega de nimic din cele vremelnice;
- Slujește cu toată dragostea și dăruirea pe aproapele; nu numai cât cere, ci mai mult; fii pildă de viață creștină;
- Viața să-ți fie hotărâtă, fără compromisuri și confuzii, limpede;
- Crezul tău să fie viu: viață, nu teorie;
- Ești gata să mori pentru el?;
- Nu pierde din vedere ținta spre care alergi. Să nu ne înecăm în marea vieții.
Acestor îndemnuri, părintele Petroniu le-a adăugat șapte reguli de viață:
„1. Să ai pe Dumnezeu de-a pururi înaintea ochilor (Psalmul 15, 8).
2. Ascultă neabătut glasul conștiinței - glasul lui Dumnezeu din tine.
3. Să ai totdeauna ochiul curat; ochiul tulbure vede rău.
4. Vei da seama de tot gândul, omul este cum îi sunt faptele făcute fără martor.
5. Vei da seama de tot omul cu care te-ai întâlnit; l-ai folosit sau l-ai păgubit.
6. O faptă este bună dacă zidește, rea dacă nu.
7. Să nu mănânci nici o bucățică de pâine nemuncită de tine”.
„Vorbești bine doar despre ceea ce iubești”
Într-un text mult mai larg, vrednic de toată atenția și de conformarea față de cele recomandate, preacuvioșia sa observa că „nu-i de ajuns ca omul să fie lămurit asupra valorii unei virtuți și să ia hotărârea s-o practice, ci trebuie și un exercițiu neîntrerupt...
Dimpotrivă, marile virtuți, adesea, nu sunt decât un mănunchi de mici obișnuințe, dobândite puțin câte puțin, dezvoltându-se și ajutându-se una pe alta.
Între obișnuințele care duc la dragoste intră aceea de a nu critica și aceea de a nu zice niciodată «nu», când se poate face ceva; căci e aproape cu neputință să întreții relații cu oamenii pe care totdeauna trebuie să-i constrângi sau să-i convingi cu multă greutate, adesea chiar și pentru lucruri pe care ei în fond le aprobă și le doresc.
Obișnuiește-te, chiar atunci când e vorba să zici «nu», să-l zici într-o formă mai îndulcită.
Față de toți arată o înfățișare iubitoare, plăcută, nu ca la fotograf, ci din toată inima.
Nu spune cu ușurință nimănui cuvânt aspru sau disprețuitor și nu pierde ocazia să spui o vorbă bună, unde e locul.
Fii binevoitor față de toți și mai ales față de cei săraci și de cei mici; aceasta e o rază de soare pentru ei.
Acordă o parte de bunăvoință animalelor și plantelor: și aceasta înseamnă dragoste.
Punctualitatea și adevărul sunt, de asemeni, din domeniul dragostei. Răspunde imediat la corespondență.
Nu face vizite de prisos mai ales în orele de lucru ale cuiva și nu te zgârci a da ajutor celui ce-ți cere, fie cât de puțin măcar.
În toate împrejurările, fie cât de rele, caută să afli o parte de bine, oricât de mică ar fi.
Cu cât sunt mai puțin iubitori oamenii, cu atât este necesar să-i iubești mai mult.
Ia pe oameni așa cum sunt și nu cum ar trebui să fie și apoi încearcă să-i faci mai buni prin dragoste.
Dacă n-ai totdeauna prilej să-ți arăți dragostea, cel puțin cugetă cu dragoste față de toți. Te pregătești astfel pentru practicarea ei.
Când te plictisești, neavând ce face, gândește-te cui ai putea să-i produci o cât de mică bucurie măcar, și te vei folosi și pe tine.
Caută să faci câte o bucurie și poartă-te cu multă bunăvoință față de cei umili, servitori, măturători, pe lângă care treci zilnic cu nepăsare. Vei avea mai multă recunoștință decât din relațiile cele mai bune.
Orice muncă, împlinește-o cu dragoste: numai atunci se întărește și aduce roade adevărate.
Cu toată seriozitatea, dezobișnuiește-te de a vorbi despre alții: de aici ies numai calomnii.
Poartă-te cu fiecare individual, nu după etichetă. Este arta cea mai bună de a-i convinge, de a-i iubi. Presupune în fiecare o așezare bună, chiar dacă nu este și vei vedea că până la urmă va fi.
Când îți vine un gând bun, nu întârzia deloc să-l pui în aplicare; mai târziu, nepăsarea sau altceva te va împiedica și vei fi pierdut bunul prilej.
Când te simți bolnav, slab, decăzut, copleșit sau descurajat de viață, în griji sau izolare, ia sau reînnoiește hotărârea de a iubi. Asta îți va ajuta. Amor omnia vincit”.
Astfel făcând, nevoitorul își dobândește pacea lăuntrică, iar aceasta presupune „- Să nu te superi când alții te ofensează;
- Să te ferești de mânie cu tot dinadinsul și, în vreme de tulburare, stăpânește-ți limba;
- Păzește-te de mâhnire, fii vesel totdeauna;
- Ferește-te de a judeca pe alții;
- Fugi de răspândire, adună-te în sine și păstrează tăcerea”.
Bună dispoziție și bun gust. Ele caracterizează pe creștin
Ca stareț și duhovnic, părintele arhimandrit Petroniu Tănase a sfătuit și îndrumat spiritual monahi și credincioși evlavioși și a alcătuit un adevărat îndreptar al convorbirilor duhovnicești. El spunea astfel: „Regulă: vorbești bine despre ceea ce iubești... Prima calitate a unei convorbiri: bunul simț, a doua: buna cuviință creștină, potrivit cu ceea ce suntem, ca în fața lui Dumnezeu și în lumina Lui. Fiecare cuvânt rostit să aibă înțeles și valoare creștină. Convorbirea să fie iubitoare față de cei cu care și despre care vorbești. Să nu rănim cu cuvântul pe cel cu care vorbim: să vorbim de cele ce-i fac bine, îl bucură, să-i dăm întâietate la cuvânt. Față de cei absenți, dacă sunt acuzați, să facem după Lege, care numește din oficiu apărători celor acuzați. Să fim totdeauna printre apărători. Critica și bârfeala nici nu trebuie atinse; respectul să nu lipsească; apoi buna dispoziție și bunul gust: nu-i îngăduit să fim vulgari”.
1 Părintele Petroniu de la Prodromu, Cuvinte de învățătură. La Duminica Sfântului Grigorie Palama, în volumul Părintele Petroniu de la Prodromu, Ediție îngrijită de preot Constantin Coman, Costion Nicolescu, Editura Bizantină, București, 2015, p. 533.