Alimentaţia echilibrată menţine organismul sănătos

Un articol de: Mariana Bahcevan - 17 Iunie 2016

Alimentaţia sănătoasă previne apariţia bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat, a cancerului şi contribuie la vindecarea acestora, semnalează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Odată cu creşterea producţiei de alimente procesate, a urbanizării rapide şi a schimbării stilului de viaţă, s-a ajuns la o schimbare a modelelor dietetice. Astfel, oamenii consumă mai multe alimente bogate în proteine, grăsimi, zaharuri libere sau sare în defavoarea fructelor, legumelor sau fibrelor alimentare. Alimentaţia corectă şi sănătoasă nu trebuie să fie ocazională, trebuie să fie integrată într-un stil de viaţă, care va asigura starea generală de sănătate şi longevitatea. Nici un aliment nu poate aduce, singur, toate principiile nutritive de care are nevoie organismul, ci doar o alimentaţie variată, moderată şi echilibrată. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă introducerea fructelor, legumelor, leguminoaselor şi cerealelor integrale în alimentaţie. Trebuie să consumăm zilnic cinci porţii de fructe şi legume, iar consumul de sare trebuie să rămână unul moderat. Consumarea a mai puţin de 5 grame de sare pe zi, echivalent cu aproximativ o linguriţă, ajută la evitarea dezvoltării bolilor cardiovasculare sau a accidentului vascular cerebral. Fibrele se găsesc numai în fructe, legume şi cereale. Nu vom găsi niciodată fibre în produsele de origine animală, oricât de convingătoare ar fi reclamele producătorilor. Trebuie evitate produsele alimentare prelucrate, fast-food, alimente tip gustare, alimente prăjite, pizza congelată, plăcinte, prăjituri sau margarinele, întrucât conţin grăsimi industriale, ce determină creşterea colesterolului şi, totodată, cresc riscul dezvoltării de boli cardiovasculare. De asemenea, trebuie redus consumul de zaharuri libere, care sunt adăugate în produsele alimentare sau în băuturi de către producător, consumator sau bucătar. Aceste zaharuri sunt în mod natural în miere, siropuri, sucuri de fructe şi concentrate de sucuri de fructe. OMS recomandă exclusiv alăptarea bebeluşilor, până în jurul vârstei de şase luni. După şase luni, alimentele solide, sigure şi nutritive, vor fi introduse în alimentaţia copilului, concomitent cu alăptarea sa, până la vârsta de doi ani. În alimentaţia copilului trebuie să fie alimente variate şi sănătoase, fără sare, zahăr şi miere, sub vârsta de un an.