Alimentele nevândute ar putea ajunge la asociații caritabile

Un articol de: Ziarul Lumina - 12 Iulie 2015

Parlamentul European a cerut statelor Uniunii Europene să acționeze pentru ca supermarketurile și hipermarketurile să distribuie alimentele nevândute asociațiilor caritabile, în loc de a le distruge, transmite AFP. Într-o rezoluție adoptată săptămâna trecută la Strasbourg cu privire la economia circulară, eurodeputații au aprobat un amendament prin care „invită Comisia Europeană să încurajeze crearea, în statele membre, a unor convenții care să prevadă ca sectorul comerțului alimentar cu amănuntul să distribuie produsele nevândute către asociații caritabile”. „Este o primă etapă în lupta împotriva risipei alimentare în Europa”, a subliniat Angélique Delahaye, eurodeputata conservatoare franceză care a depus amendamentul. În următoarea etapă trebuie obținut acordul Comisiei Europene și al șefilor de stat din Uniunea Europeană.

Arash Derambarsh, un consilier local francez care luptă împotriva risipei alimentare, se află la originea legii adoptate în luna mai în Franța care interzice marilor retaileri să arunce sau să facă improprii pentru consum alimentele rămase nevândute. Potrivit noii legi, supermarketurile și hipermarketurile cu suprafețe de peste 400 mp sunt obligate să încheie acorduri de donație cu asociații caritabile, în caz contrar riscând amenzi de până la 75.000 de euro. (Oana Nistor)