„Am ţinut să ne adunăm cu toţii pentru a arăta unitatea noastră sinodală“
Cu ocazia marelui praznic al Bunei Vestiri, IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Clocociov, în judeţul Olt, înconjurat de un ales sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Printre ierarhi s-au numărat: PS Gherasim, Episcopul Râmnicului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Evenimentul praznical a fost dublat de serbarea împlinirii a unui an de la instalarea Preasfinţitului Sebastian în scaunul Episcopiei nou-înfiinţate a Slatinei. Au fost prezenţi, de asemenea, monahi şi monahii, numeroşi credincioşi veniţi din toate părţile judeţului Olt.
În cuvântul său, IPS Mitropolit Irineu a subliniat importanţa deosebită a marelui praznic, ca zi a începutului mântuirii noastre, precum şi importanţa aniversării unui an de la instalarea PS Sebastian în proaspăt-înfiinţata Eparhie a Slatinei: „Am ţinut ca în aceste momente memorabile din istoria Eparhiei Slatinei să ne adunăm cu toţii pentru a arăta unitatea noastră sinodală, dragostea noastră unii faţă de alţii şi, în acelaşi timp, lumea să vadă că într-adevăr suntem ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos. La această sărbătoare a Bunei Vestiri, la un an de la instalarea PS Sebastian, noi mulţumim în primul rând Atotputernicului Dumnezeu, Stăpânul nostru, şi-L rugăm să păzească această eparhie, pe PS Episcop Sebastian, pe preoţii şi credincioşii noştri, pe care, evident, timp de 17 ani i-am cunoscut, i-am cercetat, i-am vizitat în bisericile lor, în necazurile lor“. „Un an în care a trebuit să plecăm de la zero“ PS Sebastian a făcut, în cuvântul său, un scurt bilanţ al activităţii din cadrul episcopiei pe care o păstoreşte de un an de zile: „Episcopia noastră împlineşte un an de funcţionare, un an pe care eu l-aş caracteriza ca fiind un an greu, un an de adaptare pentru mine, un an în care a trebuit să plecăm de la zero. Numai cine a întemeiat vreo episcopie undeva, în vreun oraş în care n-a mai fost, înţelege ce înseamnă aceasta. Cred că după un an putem, trăgând linie, să spunem că Dumnezeu a fost bun şi a fost generos cu noi. Am o preoţime care mă iubeşte, aş îndrăzni să spun, şi cu care colaborez frumos. Nişte credincioşi minunaţi care, oriunde merg şi slujesc, îmi arată dragoste, şi aceasta este pentru mine o încântare şi o satisfacţie deosebită. Astfel, la un an de muncă în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, aşa cum am numit-o mai nou, cred că pot să dau slavă lui Dumnezeu că m-a ajutat, ne-a binecuvântat cu roade vrednice, bogate, şi sper ca în anii care vor urma aceste roade să se înmulţească“, a încheiat Preasfinţia Sa. La sfârşit, au fost sfinţite un număr de 600 de antimise ce vor fi distribuite bisericilor şi mănăstirilor din Eparhia Slatinei şi Romanaţilor. (I. Apostolache)